Nu de puţine ori am auzit în jurul nostru expresia: trebuie găsită o soluţie la această problemă sau la această situaţie. Ce vor să zică cei care afirmă acest lucru, este că, aflaţi într-o situaţie delicată, dificilă, grea, trebuie găsită o formulă de a o rezolva, de a o soluţiona. Acest lucru, însă, poartă cu sine întotdeauna un mesaj pozitiv. Astfel soluţia poartă cu sine două caracteristici: este întodeauna ceva bun şi poate fi verificată în timp. Drept care a ne gândi la sinucidere ca soluţie, este un antagonism (ceva care se bate cap în cap). Pe lângă faptul că, din start, nu este ceva pozitiv, nici nu dă şansa verificării consecinţelor.
Există posibilitatea ca citind aceste lucruri să fii în situaţia unui om care pretinde că are probleme suficient de mari încât să fie nevoit să recurgă la această formulă: sinuciderea. Gândeşte-te:
Ce garanţie ai că acest gest îţi va rezolva problemele? Dar ce şanse sunt ca rămânând în viaţă să găseşti, totuşi, o soluţie (bună)? Ai văzut vreodată oameni care au avut probleme şi pe care şi le-au rezolvat? Dar..ai auzit vreodată de oameni care s-au sinucis şi despre care să ai certitudinea că gestul lor le-a rezolvat problemele?
Deci, dacă faci acest gest nu ai nici o garanţie, dar dacă rămîi în viaţă ai toate şansele.
Ascultă <interviu captivant> din acest blog, care cu siguranta îţi va da o perspectivă nouă asupra vieţii. Apoi scrie-mi despre problemele tale. Nu ai nimic de pierdut, dar ai toate şansele să caştigi. Am pentru tine o veste buna: cunosc o alternativă pentru rezolvarea problemelor tale indiferent de natura lor. Asta cu condiţia să îţi doreşti într-adevăr o rezolvare. Am cunoscut persoane care nu voiau rezolvare, ci doar făcuseră din a se plânge un mod de viaţă. Ca cerşetorul, căruia, deşi i se oferă şansa să îşi schimbe viaţa, preferă să rămână în starea lui mizeră, pentru ca i se dă mai multă atenţie. A-ţi rezolva problemele înseamnă să devii responsabil şi asta e mai greu, dar nu imposibil. Eu am dat-o-n bară de atâtea ori, că nici nu mai ştiu numărul eşecurilor.
Doar scrie-mi: povesteşte-mi care e problema şi împreună încercăm să găsim o rezolvare cât mai apropiată de nevoile tale. Ai încredere. Nu pierde această şansă. Aştept să îmi scrii.
Vreau sa mor... 
sinuciderea nu este o rezolvare a problemelor, viata nu trebuie vazuta in negru, daca te sinucizi nu rezolvi nimic,doar ca faci cea mai mare prostie din viata ta…ai o problema?? Dumnezeu te poate ajuta…El e solutia problemelor tale…El este ajutorul Tau
prostii. in cazul asta iti doresc sa ai problemele mele de sanatate, sa ai o mama ca a mea si in general o viata ca a mea. sa te ajute dragul Dumnezeu sa te bucuri de viata cat m=a ajutat pe mine si sa vad cat de happy vei fi dupa aia.iti urez ca totul sa inceapa de maine,ca sa te saturi sa dai sfaturi
NU incerc sa dau sfaturi, inteleg mai bine decat multi ca sfaturile nu valoreaza uneori nici cat o ceapa degerata, dar…nici varianta de a ma invarti in jurul propriilor mele neajunsuri, sau mai rau, in jurul propriei mele personalitati, nu ajuta. Si eu am trecut prin tot felul de situatii, la care mintea unora nici macar nu poate ajunge cu imaginatia, dar ar fi gresit sa cred ca „nu mai e nimeni atat de incercat cum am fost eu”. Incerc pe cat posibil sa intind o mana de ajutor, stiind ce inseamna sa treci prin necazuri. Comunicam, discutam.. altfel ne batem precum chiorii si ne contrazicem inutil. Spune-mi mai multe despre problemnele tale, ajuta-ma sa inteleg situatia in care te gasesti. Astept un semn de la tine.
Eu am 13 ani si vreau sa mor,poate pare aberant,dar nu mai suport,uneori imi vine sa zic ca mama ii iubeste mai mult pe fratii mei decat pe mine,toti ma urasc,parca as fi singura pe lume,uneori imi vine sa ma intreb,oare ea e mama mea cu adevarat?? Sau am fost adoptata,nustiu,nu ma simt asa bine uneori .Aceste cuvinte au fost spuse de mine,un copil de 13 ani
Buna. Vreau sa pot sa te ajut si ma straduiesc in acelasi timp sa nu spun ceva care sa adanceasca si mai mult problemele pe care spui ca le ai. In primul rand vreau sa iti raspunzi singura la cateva intrebari:
1. Ai zis ca nu te simti bine „uneori”. Asta inseamna ca nu mereu se intampla ceea ce spui tu. E adevarat?
2. Crezi ca in anumite privinte e posibil sa…exagerezi? Daca sunteti mai multi frati, probabilitatea ca mama ta sa se imparta egal pentru toti este foarte mica. E si ea…un om.
3. Ti-a spus vreodata mama ta ca te uraste sau ti-a aratat asta in mod direct, ostentativ?
4. Crezi ca acesta e un motiv pentru a muri?
Te rog mult sa imi raspunzi. Cu mult drag.
Da-mi o modalitate de contact, un e-mail, o adresa de facebook etc.
Și eu am 13 ani și te înțeleg asta mi de întâmplă și mie dar nu trebuie sa ne omorâm Dumnezeu ne-a dat o viața și trebuie trăită…
Ai unde locui? Ai ce manca? Ai ce imbraca? Ai caldura? Părinții iti dăruiesc totul? Nu iti baga tîmpenii in cap, părinții nu pot face diferențe între copii
nici nu stii cat de mult te iubeste
Sunt in aceeasi situatie
Nu mai pot fiul meu nu vorbeste de trei ani cu mine nu mai pot trai fara el. Povestea mea este lunga nu mai stiu nici eu cine sunt ma urasc pe mine insumi nu mai stiu ce este bine si ce este rau.M am saturat sa zimbesc cind imi vine sa pling este atita durere in sufletul meu incit moartea ar fi o binecuvintare .Daca ma puteti ajuta sunati ma m am gindit ca in concediu din luna iulie sa iau patru cutii de xanax si niste somnifere
Traiesc tot timpul in trecut nu mai pot ori cit am incercat sa merg inainte nu reusesc doar cind do sunt fericita .Deci daca as murii as avea pace.(0772031621)
E dificil atunci cand nu ai toate datele problemei, dar ma voi stradui in linii mari sa va ofer o perspectiva. Incerc sa inteleg atasamentul puternic pe care il aveti fata de fiul dumneavoastra. Nu stiu motivul pentru care el nu mai ia legatura cu dvs, poate ati avut un copnflict in care aveti d si dumneavoastra o parte de vina sau altceva. Oricum ar fi, daca baiatul e major, trebuie sa intelegeti ca pana la urma el are propria lui viata. la randul dumneavoastra aveti propria viata, ceea ce face ca aceasta „dependenta” de el sa fie oarecum o problema. Daca va mai trec si ganduri de sinucidere, deja e o mare problema, penbtru ca „dragostea” pentru copii nu duce la asa ceva. Dragostea, in general, nu are cum sa duca la ganduri de sinucidere, decat daca se confuinda dragostea cu afectiunea sau dependenta sentimentala de o alta persoana. Deci daca va iubiti baiatul, sinuciderea ar trebui sa dispara din gandurile dvs. Dragostea asteapta, spera, iubeste fara motiv, daruieste… Incercati sa va faceti o autoevaluare in raport cu aceasta situatie: trebuie sa existe motive pentru care baiatul a rupt legatura cu dvs. Ce puteti face pentru a indrepta aceasta problema? In afara de sinucidere, care arata mai degraba ca nu v-ati luptat si nu ati dorit rezolvarea problemei.
Bun venit în cercul parintilor abandonați. Moartea nu e o solutie, dar lupta sa fii independenta de el
Fiul tau traieste .Bucura-te ca este in viata. Daruieste-i ganduri de iubire si asteapta.Incearca sa il suni si iubeste-l neconsitionat.
dumnezeu nu este niciodata raspunsul la nimic. Este ca si cum ai spune ca Pinochio sau Alba ca zapada este raspunsul.
I-ai cerut ajutor lui Pinochio?
Și eu vreau sa mor. Am 27 de ani. Nu am niciun rost, nu am nimic. Moartea celor dragi, și mai ales a tatălui m-a făcut sa nu mai pot trăi, sa ma simt și mai singură. Sa nu mai putere pentru nimeni și nimic.
In unele cazuri doar crezi ca dumnezeu nu mai vrea sa te ajute. Toate imi merg prost ,si pe relatie amoroasa ,si cu familia. Toate se naruie si totul e din vina mea . Ms u urăsc sunt grasa si urata . Si mai creesi multe probleme mie si celor din jir.
Am fost violata si nimeni nu ma poate ajuta sa trec peste asta. Chiar imi doresc sa mor. Cum fac asta?
ti-am scris email. nu e valida adresa?
Bucura-te de viata Nimic nu e mai frumos decat sa traiesti.Bucura-te de un rasarit de soare, de frumusetea unei flori de susurul apei si iarta. Iarta-te pe tine si pe cei din jur. Viata e frumoasa si merita traita din plin. Vei intalni fiinta care te va iubi asa cum esti si stiu ca seti minunata. Priveste inainte
Tin sa te anunt, ca nu toti barbatii sunt la fel, am avut o prietena buna, care a fost violata, cu greu, dar am reusit sa o fac sa isi doreasca iar sa se bucure de viatza. Multe fete, femei sunt si o sa mai fie violate de cei ce nu pot sa se controleze, dar vreau sa stii un lucru, viata poate sa mai fie minunata pentru tine. !!! Greu o sa treci peste ceea ce s-a intamplat, dar o sa treci, nu definitiv, dar atat cat sa poti vedea si partea minunata a vietii, sinuciderea, nu rezolva nimic, ar fi pacat sa o faci, rabdare si vointa…de astea ai nevoie.
Știu că a trecut ceva timp dar îmi poți trimite adresa ta de e-mail sau orice mod în care te pot contacta? Suntem în aproape aceeași situație și simt nevoia să vorbesc cu cineva care ar înțelege.. Mulțumesc.
Nu te ajuta pt că nu există..unde era când îți trec gânduri urâte prin cap
Nu e nici o tragedie ca iti trec ganduri urate prin cap. nu vad de ce ar interveni Dumnezeu sa le opreasca. Daca ar interveni, unde ar mai fi libertatea ta?
sti……faci o treaba buna domnule George, putini oamenii sunt gata sa petreaca timpul ascultand problemele altora, in genere toate problemele de natura psihica au ca inceput lispsa de comunicare, compasiune, atasament, faptul ca vrei sa asculti pe cineva deja incepi sa-i rezolvi problema. Stii cat valoreaza pentru un om sa fie sigur ca cineva „e cu el”? Toate bogatiile lumi nu se pot asemana cu ea. Putere, rabdare, intelepciune daruirii de care ai nevoie odata ce ai inceput acest proiect, si daca mai este nevoie si de altele Domnul sa-ti dea din belsug .
Foarte frumos si adevarat in acelasi timp, o groaza de tineri din ziua de astazi recurg la „solutzia” asta, si cred ca este nevoie de cineva care sa ii ajute:)
Traim timpul unei generatii fara directie. suntem mai dotati ca oricand cu aparatura de ultima generatie, putem sa facem, tehnic vorbind, aproape orice, dar suntem mai inapoiati in privinta sensului vietii decat bunicii si strabuniii nostri.
Ca sa aud tineri de 15-16 ani spunand ca viata nu merita traita…cand ei de-abia au deschis ochii in viata…e o tragedie si un semn al alienarii omului asa zis post-modern, care are toate lucrurile vietii, mai putin viata.
Vorba lui Antoine de Saint-Exupery in Citadela: „Te uiti la un cadavru si spui ca viata e compusa din maini, picioare, degete, corp etc; dar viata era lumina ochilor, care acum nu se mai vede”. O generatie iluminata, dar lipsindu-i lumina vietii, asta e tragedia.
O tragedie…dar totodată un paradox
Pfff…:(( da.. Oricine ajunge pana aici, nu înseamnă că ar dori doar sa moară, ci mai degraba sa gaseasca aici o „solutie” pt mai bine..nu o face nimeni din „placere” !
Off :(( si eu mi-am pierdut tatăl la 13 ani 😦 acum am 15… Pur si simplu as dori sa mor😰
Dorul nu ma mai lasa sa traiesc jur…
Mie mi-au murit parintii amandoi cand aveam doar 9 ani. Cred ca a fost ceva mai „groasa” situatia la mine. Dar nu vreau sa fac in primul rand o comparatie dintre mine si tine, ci sa te ajut sa intelegi ca nu esti singurul care trece prin astfel de probleme, dar ca…viata nu se termina acolo. Daca tata a murit, ce fac? mor si eu? Hai sa fim seriosi!
Tine-te de lucrurile pe care le ai de facut la varsta ta: mergi la scoala, ajut-o pe mama, fa-ti lucrurile tale, nu cere de la tine mai mult decat ti-e indicat, nu anticipa probleme care nu iti apartin. Vei avea timp toata viata sa te maturizezi, sa te gandesti la lucrui „serioase”, acum traieste-ti copilaria. Nu-ti cere nimeni sa salvezi lumea. Nu te simti vinovat de lucruri pe care, oricum, nu le poti controla.
Mda..
Uni de 15-17 ani chiar au motive bune de a muri și de a nu mai vedea pe nimeni …
Eu mereu îmi iau bătaie de la părinți fără să fac nimic
Când au ei nervi sau când nu le merge bine se descarcă pe mine
Dar pe frați mei niciodată
Suntem 8 copii , 6 băieți și 2 fete
Nușh ,dar îmi este greu
Mie niciodată nu mi-au spus că mă iubesc ..
Dar lor da
Nu înțeleg ce le-am făcut
Toți de la școală se iau de mine pentru că sunt slabă și urâtă în același timp…
Nu știu
Acuma îți scriu sincer pentru că nu am cu cine vorbi și cui îi spune toate astea :((
Nu vreau să-ți pierzi timpul cu mine ,dar aș vrea să mă poți ajuta și pe mine cu ceva sfaturi 😦
Știu.. .
Sunt sigură că nu vei răspunde la asta , dar macar am încercat..
Draga Diana,
Trebuie sa recunosc ca ar fi o greseala sa iti spun ca stiu prin ce treci. Noi am fost 5 copii, am luat si eu bataie doar pentru ca parintii erau beti si nu mai rationau. Acum cand privesc in urma stiu ca au fost niste nedreptati, pe care le-am trecut doar pentru ca Dumnezeu m-a ajutat sa trec prin ele.
Apoi la casa de copii, cata bataie am luat acolo, doar pentru ca, atentie, eram prea cuminte si invatam bine. Aiurea, nu? Am crezut si eu la 17 ani ca am motive sa ma sinucid, pana cand Dumnezeu mi-a deschis ochii sa vad ca valoarea mea nu depindea de lucrurile prin care am trecut sau care mi s-au intamplat. Nu te lasa coplesita de aceste lucruri.
Peste cativa ani te vei uita in urma si te vei simti mai puternica. Chiar daca sunt absurde lucrurile prin care treci, cum si la mine au fost, mai tarziu le-am gasit eu insumi un „rost”. Faptul ca acum impartasesc cu tine aceste lucruri, e un rezultat al acestui rost. Nu-i intelegem pe altii decat atunci cand noi insine am trecut prin situatii nefavorabile. Stii ca exista vorba aceea: „Saracul il intelege pe sarac, nu bogatul”.
Gandeste-te la problemele pe care le ai ca la niste caramizi: aduna-le una cate una ca sa poti construi vietii tale un palat trainic, unde altii, care trec prin aceleasi probleme, sa gaseasca la tine un ajutor.
Vreau sa mor !!! Am avut numai probleme toată viața , de mic copil nu am fost dorita de mama , tata nu am avut … mama a rămas gravida cu cine nu știu … m-a măritat mama la 17 ani .. la 22 am plecat in lume ca numai suportam și de atunci ma chinui zi de zi nu sunt ferita deloc , fac numai probleme in jurul meu , fac lume nevinovata sa sufere , numai pot , numai vreau sa fac rău la nimeni și nu am nici un motiv ca sa mai trăiesc va rog sa îmi dați un sfat !
Va mulțumesc !
lasa-mi o adresa de e-mail
Daca multi zic k „omul nu trebuie sa se schimbe” asta e o mare greseala. Ma bucur sa vad faptul ca inaintezi din toate punctele de vedere, dar mai mult de investirea timpului tau pentru a oferi raspunsuri concrete pentru cei care nu se bucura de viata asta sau nu mai vor sa traiasca. Domnul sa te intareasca si sa-ti dea intelepciune pentru a oferi solutii reale.
Multumesc!
Sa-ti dea Domnul Iisus Hristos o viata lunga, sanatoasa, fericita si imbelsugata! :*
Just_me 🙂
Daria 🙂
Iti multumesc, Daria. Apreciez incurajarile si urarile tale. As adauga ca „fericirea vietii sta nu in cat traim, ci cum o facem”, si sper sa o fac cat mai bine calitativ. Nu pot sa nu adaug faptul ca blogul acesta este o incercare in acest sens.
Domnul sa te ia pe bratele Sale!
Frumos dar nu tu ma poti ajuta si nici Dumnezeu ci EU……EU sunt cel care poate renunta la ideile astea :(…..cel putin asa cred….
Bine zis, AlyDee, ca asa crezi tu. macar ai lasat o portita de speranta. daca ai fi putut sa te ajuti, ai fi facut-o pana acum. Nu fi naiv, iti trece solutia pe sub nas!
Ceea ce spui tu se potriveste cu spusa lui Antoine de Saint_Exupery, pe care l-am mai citat mai sus: „Cum poti sti ca ai dreptate, cand tu esti singurul tau judecator?”
vaaaii!!!nici nu ma gandesc la acest lucru .niciodata nu o voi face .si cand spun niciodata asa este…sunt o tipa optimista si adooorr viataaa!!!<3
ma bucur pentru tine, transmite acest impuls optimist si celor din jur. te mai astept pe aici, sa dai o mana de ajutor. multumesc pt comment.
Andra, problema suicidală nu e la optimişti din fire…oamenii care după cum spui tu adoră viaţa…ci la pesimişti, deşi s-ar putea ca din unele motive să aibe şi optimiştii astfel de gesturi
vorbesc despre sinucidere.cand spun ca nu o voi face niciodata…si foarte dragut din partea ta sa asculti problemele celorlalti.:)
ceea ce zici este pe deplin adevarat…insa ai uitat un caz.sinuciderea si in cel mai `nefericit` caz ,tentativa,este mai nou un trend.Multi tineri incearca si altii reusesc,pentru simplu motiv de a se incadra intr-o categorie .Desi nu au probleme,creaza acel fenomen cauza-efect.Mai bine zis isi fabrica `depresii` pe motive neintemeiate avand ca efect sinuciderea(ajutorul suprem de rezolvare a problemelor). Ziceai ceva de sinuciderea melancolica…la baza ei,asa cum ziceai si tu,este bazata si sustinuta de depresii puternice.Din proprie experienta,depresiile,oricat de puternice si dureroare ar fi ele.pot fi depasite si asta doar cu ajutorul celui in cauza…a nimanui altcuiva…asa ca pentru cei care au drept scuza aceste depresii,sa-si analizeze mai bine situatia si sa incerce sa treaca peste…e realizabil…
marry, daca „ajutorul celui in cauza” inseamna participarea lui la solutia problemei, ai dreptate. daca n-ar fi asa, repet ce am zis si altuia mai sus: cum poti sti sigur ca te-ai „ajutat singur” suficient de bine, cata vreme personalitatea ta e afectata?(vorbesc in general, nu de tine). nu e normal sa ma gandesc ca e nevoie de cineva „din afara”, obiectiv, cu o parere corecta, sa ma evalueze? in cazul acesta intervine Dumnezeu, care e intodeauna „obiectiv” cel putin atat cat putem noi intelege acest concept. multumesc pt comment. apreciez.
obiectiv poate fi si cel in cauza,daca are destula tarie de caracter…si da la asta ma refeream.bineinteles ca Dumnezeu e singurul care ne ajuta dandu-ne acea putere de a trece peste…si nu ai pentru ce…si…bravo tie,esti un om de nota 10
nu am gandit deloc la sinucidere atunci cand am scris acea insemnare…era cu totul si cu totul altceva…
cat despre sinucidere(daca imi este permisa o parere),cred ca este cel mai rau lucru pe care ti-l poti face…si cred ca in momentul in care ajungi sa te gandesti la sinucidere,devii cel mai aprig dusman al tau….
iar asta este cum nu se poate mai trist….
as mai avea o opinie despre un alt fel de sinucudere
cea asistata,eutanasia….
pana de curand…hmmm… nu am facut nici o diferenta intre una si cealalta …
doar ca viata m-a pus in fata unei situatii… o foarte buna prietena,a cerut asta in instanta,e foarte bolnava iar durerile sunt de neimaginat…. ei bine,desi nu credeam sa spun asta vreodata,am spus-o totusi…..
”daca asta te face fericita si te elibereaza,atunci macar moral(pentru ca mai mult nu pot face) eu te voi sustine….”
suferinta face din oameni altceva decat sunt ei in mod firesc….
multumesc pentru ca m-ai primit in ”casa” ta si pentru ca am avut ocazia sa explic ceva mai clar acele cuvinte puse de mine acolo!
multumesc si pentru ca am avut posibilitatea de a-mi exprima parerea,poate nu cea mai buna,dar e a mea…..
nu m-am gandit la sinuncidere cand am postat acea notita in jurnale…. nicidecum…din contra as putea spune,era doar un altfel de a face o declaratie…
nu cred (daca imi este permisa o parere) ca sinuciderea este o solutie pentru oameni…cand ajungi sa te gandesti la sinucidere,devii cel mai inversunat dusman al tau…iar asta este cel putin inuman…
pana ieri,nu m-am gandit niciodata la o altfel de sinucidere…
cea asistata,eutanasia…
am o buna prietena,foarte bolnava,a carei viata se rezuma la dureri cumplite…
tocmai mi-a spus ca a cerut tribunaluilui suprem sa primeasca acordul pentru eutanasiere…
in prima faza,am fost socata…apoi,am inteles,durerea e atat de mare incat o dezumanizeaza…
am hotarat sa ii fiu alaturi (moral,pentru ca mai mult nu pot face) sa ii aprob hotararea ,sa o sustin pana in ultima clipa…..daca asta e calea sa se elibereze,sa ii creasca aripi, atunci nu pot decat sa o las sa plece…
Daca nu as cunoaste parerea lui Dumnezeu as tinde sa iti dau dreptate, sa fiu „uman”, dar indiferent de situatie decretul lui Dumnezeu ramane acelasi: nu avem dreptul sa ne luam viata, iar cine face acest lucru, culmea, pentru a scurta niste suferinte de cateva luni, un an, va suferi vesnic in iadul despre care Biblia spune ca „a fost pregatit pentru diavolul si ingerii lui”. Ne doare suferinta altora, dar acceptarea sinuciderii sau a eutanasierii, departe de a fi un „ajutor”, este de fapt o adancire vesnica a acelei suferinte.
Daca am privi suferinta din perspectiva lui Dumnezeu, daca am sti ca viata asta este doar antetipul uneia viitoare nu am mai privi viata din pespectiva sinuciderii. Ce-mi spui tu despre prietena ta este dovada necredintei si, de aici, a inutilitatii vietii umane. Nu neaga nimeni suferinta, Cristos Insusi a suferit, cu atat mai mult, nici macar suferinta peste masura de mare nu trebuie sa reprezinte motiv de sinucidere.
Vorbeste-i mai degraba despre Cristos si suferinta Lui, pentru ca nu e nimic „moral” in a incuraja astfel de practici. Daca e sa alegi cativa ani de chin comparativ cu o vesnicie de chin, ce ai alege? N-am un raspuns la problema ei, cu atat mai mult cu cat nu stiu motivul pt care sufera, dar nu as incuraja asta.
am comis-o? nu am inteles prea bine cum sunt treburile pe aici…
imi pare rau
oricum poti reveni pe aici fara nici o problema, chiar si daca ai intrat „din intamplare”.
Buna
Va rog daca este posibil sa imi dati o adresa de contact as dori sa vorbesc ceva cu Dumneavoastra. va multumesc anticipat.
De ce eu planuiesc moartea mea mam saturat de toate.
De ce am planuit moartea mea ,saptamana vitoare un din zile ma gandeam sa ma duk in padure si sa ma spanzur cam mam saturat de toate si de toti.
scrie-mi in email
„oricum mori ,de ce sa te sinucizi?”
Buna intrebare. Problema noastra a oamenilor cand e vb de moarte este faptul ca nu detinem controlul asupra ei sau mai bine zis, nu detinem controlul asupra vietii in totalitate. Putem sa facem multe lucruri in viata, vrem cu toata sfortarea sa dovedim ca suntem „independenti”, ca putem detine controlul. „Testamentele” dinainte de moarte sunt dovada ca, daca ar fi posibil, am vrea sa controlam lucrurile chiar si dupa plecarea noastra. Un fel de a ne agata de o himera. Sinuciderea este o forma de independenta dusa la extrem, genul de independenta care, desi duce subiectul la autodistrugere, il face sa simta iluzia trecatoare a „libertatii”. Chiar daca este un paradox, nu exista libertate decat intre limite. Din aceasta cauza casele noastre au pereti, din aceeasi cauza avem garduri si tot din aceeasi cauza ne imbracam (si exemplele ar putea curge la nesfarsit). a nu avea limite inseamna sa permitem sa fim jefuiti, furati de lucrurile noastre si de propria intimitate si personalitate. Pentru cei care vor libertate absoluta…incercati sa faceti dus in piata, sau sa dormiti in strada sa va vada toata lumea, sa tineti usa la toaleta deschisa larg in timp ce folositi rolul ei, dar sa fie persoane necunoscute prin preajma, seara cand apeindeti lumina sa nu trageti perdeaua de la geam, ci sa lasati sa se holbeze in casa oricine etc.
George,da,ai mare dreptate,Cristos a suferit…a suferit mult,pentru noi toti…si totusi…nu cred ca mai este nimeni destul de puternic sa poata indura durerile Lui…
iar felul in care percepem durerea e o chestiune personala,care tine de o anumita limita personala… si mai e inca ceva… teama de dezumanizare….
Cristina,da,oricum mori,de ce sa mai fie nevoie sa suporti in plus niste dureri? dureri care nici macar nu te lasa sa te bucuri de fiecare zi care trece,din contra,dureri care te fac sa te rogi”Doamne,sfarseste-ma odata!”
pentru asta sa traiesti? sa te rogi sa mori?
nu mi se pare cea mai buna sau mai frumoasa viata….
ca sa ajungi sa faci asa ceva,sa ceri in instanta acest drept,cred ca inseamna ca ai ajuns la capatul suportabilitatii..
si e de admirat ca nu faci asta singur,ci intr-o forma permisa de lege,iar in unele tari chiar si de Biserica
ca sa ceri in instanta acest drept, poate fi si un mod de a crede ca e „altceva” decat sinucidere si ca poate Dumnezeu va fi ingaduitor intr-o astfel de situatie. indiferent de legea care permite asa ceva si de „Biserica” ce isi asuma neghiobia de a stabili criterii in locul lui Dumnezeu, in privinta aceasta nu exista exceptii de la regula. Dumnezeu nu isi imparte slava cu nimeni, iar in aceasta privinta, a vietii si a mortii, El ramane Stapanul. Apostolul Pavel le spune crediciosilor care se confruntau cu tot felul de persecutii (erau aruncati la lei, arsi de vii, taiati in doua cu ferastraul etc) ca „suferintele din veacul de acum nu merita puse la un loc cu slava viitoare pe care DUmnezeu o va da celor ce au rabdat pana la capat”. E adevarat ca aici vorbim de credinciosi, oameni care tocmai datorita credintei nici n-ar indrazni sa se gandeasca la optiunea falsa a sinuciderii. Indeamna pe aceasta prietena a ta sa strige la DUmnezeu, dar nu pentru a-L acuza. Suntem prea minusculi sa ne permitem asta, indiferent in ce situatie suntem. Si daca ai ocazia sa stai mai mulot cu ea, citeste-i din Biblie. Citeste tu insuti, cu siguranta vei avea alta parere. gandeste-te: e in joc vesnicia prietenei tale si, de ce nu, a ta. Nu va jucati cu eternitatea sufletului vostru. Cristos spune: „Ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?”. Uneori suntem atata de departe de credinta ca nici nu ne imaginam lumea „de apoi”. ne strange dracul si ne ingramadeste in lumea asta si ne pacaleste ca aici e totul. Nicidecum.
George,e un dialog care ar putea continua la infinit…tu deja mi-ai pus o ”eticheta” ..
e aproape ca o insulta…
crezi despre mine ca sunt departe de Dumnezeu..
nimic mai neadevarat…
eu spre deosebire de tine cred ca Dumnezeu nu exista pentru a ne pedepsii in viata asta …
cred ca exista sa ne vegheze
cred ca exista ca intr-o zi sa ne cheme la judecata..
si abia atunci vom plati
o data,doar o singura data…
nu de mai multe ori…
nu si in viata asta si in cea viitoare…
cred cu tarie ca Dumnezeu e bun
si cred ca daca a lasat sa existe si aceasta varianta,cea a eutanasiei,a lasat-o tocmai pentru ca unii oameni sa se poata ridica mai lesne si mai curati la el
acesta este ultimul meu comentariu pe acest subiect
multumesc ca m-ai ascultat si ca mi-ai permis sa imi spun parerea
si George,sincer,chiar iti doresc sa ai parte de vesnicia ta….
o ultima intrebare…
de ce esti aici,pe net si nu esti in Afganistan, ca in numele credintei pe care o poti impartasi acelor pagani, sa te lasi martirizat de o bomba,in locul unor copii care nu au nici o vina ca traiesc un razboi? cum spuneai ca zicea Apostolul Pavel?…
multumesc!
daca la tine „a pune eticheta” inseamna ca sunt ferm, atunci ai dreptate. nu pot fi de acord cu conceptia conform careia fiecare poate sa faca ce vrea, ca oricum „totul e relativ”. a crede in Dumnezeu inseamna sa ii dai intaietate in ceea ce spune si sa consideri ceea ce spune El ca litera de lege; nu ne tragem de sireturi cu El. iar cine o face, ala nu crede in Dumnezeu ci intr-o imagine a unui „dumnezeu” marunt, neajutorat, un zeu incurcat cu dorinte si idei umane pervertite. imi pare rau, asta nu corespunde cu Dumnezeul crestinismului biblic.
ultima parte a comentariului tau nu e decat o dovada in plus ca daca L-ai vedea pe Dumnezeu I-ai trage doua peste ochi. intrebarea nu era de ce nu sunt eu in Afganistan, ci de ce ingaduie Dumnezeul meu acest lucru. intreaba-L! cu siguranta iti va rasounde. dar cauta-i raspunsurile acolo unde trebuie: in BIblie. cauta-L acolo unde trebuie.
nu te supara pe mine pentru rasopunsurile mele directe; sunt destui pampalai in lumea asta care nu stiu ce e cu ei, n-as vrea sa ingros randurile. prefer sa ma urasti stiind ca ti-am spus adevarul, decat sa iti fiu simpatic, dar sa te fi mintit.
Bună George.
Am aflat de site’ul tău în seara asta şi nu mă pot abţine să nu îţi scriu. E putin spus minunat; e de’a dreptul incredibil ceea ce faci. Felicitările mele!
Trebuie să recunosc că mi’ar plăcea şi mie foarte mult să fac ceea ce faci tu. Nu de dragul de a copia. Departe de mine gândul ăsta. Dar simt că asta e chemarea mea. Să ajut! Să aduc zâmbetul pe chipul celor fără speranţă.
Dumnezeu, căruia amândoi îi slujim, să te binecuvânteze!
O săptămână minunată!
maria (:
Iti multumesc foarte mult pentru incurajari. Din pacate tinerii cu astfel de probleme nu cauta site-uri ca ale mele, care aduc speranta si rezolvare. E o chestiune de cand omul: ne place mai degraba sa mergem de la umar la umar si sa ne plangem starea, ne place sa fim in centrul atentiei; devine aproape o obsesie. Majoritatea din cei care vor sa se sinucida, vor de fapt atentie. Dar in cautarea lor dupa atentie, uita deseori ca a avea atentia cuiva nu trebuie sa devina un scop in sine, ci doar modul in care sa gasim ulterior rezolvarea.
Daca zici ca iti place sa ajuti, as vrea sa colaboram in aceasta directie. Nu e vorba sa ma copii pe mine, ci sa ma ajuti pe mine. Mi-ar face o deosebita placere sa am un colaborator, un ajutor.
Buna George ,as dori sa iau legatura cu tine, te rog contacteaza-ma pe facebook gabi gabriela
George , eu nu sunt tinara , am 63 de ani , si simt ca trebuie sa plec .
Buna George.
Mulţumesc pentru răspuns.
Ar fi o bucurie enormă pentru mine să ajut şi implicit să te ajut. Asta în limita timpului disponibil. Bănuiesc că tu vezi adresele de mail. Îmi poţi scrie acolo.
O zi bună! 🙂
Sa ma sinucid…as vrea dar nu am curaj.sunt prea lasa sau poate prea naiva..ma gandesc lasa ca poate maine o sa fie bine… sh „maine” e si mai rau.Ma trezesc dimineata cu gandul ca…o sa fie din nou o zi infernala.In fiecare zi trebuie sa traiesc cu aceleasi ganduri: ca ambii parinti sunt foarte bolnavi…ca mereu sunt bolnava sh fiecare doctor imi pune alt diagnostic,ca am devenit o incapabila,ca se simte lipsa banilor extrem de mult,ca stau in gazda departe de casa,ca, creste in mine o ura si o rautate atat de mare cu fiecare zi care se scurge, ca scoala e praf,ca parintii sunt dezamagiti de mine.ca am luat-o pe un drum gresit,ca ultimul iubit m-a folosit si si-a batut joc,ca pentru el am renuntat la tot madrie,demnitate…ca am devenit exact cine ziceam k nu o sa ajung,o carpa;)…si dupa se incheie ziua:) acum sa-mi zica sh mie cineva pentru ce m-as mai trezi a 2 zi? sa o iau de la capat? nu mersi! intr-o zi o sa-mi fac curaj sh o sa „sar”.. bye bye
alessia, multumesc ca ai trecut pe aici. continua sa pastrezi legatura cu mine. iti voi trimite cartea. fii binecuvantata!
sal geo …pai ce sa zic ?! doar ca as mai vrea sa vad cateva din raspunsurile tale
imi doresc sa mor…:( ma simt atat de singura…:( am gresit fata de persoanele pe care le iubesc…nu le mai pot aduce inapoi…:(…poate ca acolo Sus nu voi mai fi singura…:(
ce vrei sa faci nu e solutia la ceea ce s-a intamplat, indiferent ce. te rog scrie-mi in email. asculta interviul din acest blog…apoi hai sa vorbim. te rog scrie-mi.
Alyna, natura unamă prin definiţie e dispusă la a greşi, la a păcătui..în păcat am fost zămisliţi şi plata păcatului e moartea dar nicidecum sinuciderea…Dumnezeu e Cel care ţi-a dat viaţa şi El îi va spune inimii tale când să nu mai bată…nu eşti singura, draga mea care a greşit…probabil alţii au greşit faţă de tine…e deajuns un simplu şi sincer îmi pare rău, te rog iartă-mă. Dacă ai pierdut pe cei care i-ai iubit, e într-adevăr dureros dar nu justifică un astfel de gest. Toţi pierdem în viaţa asta mai devreme sau mai târziu…ne pierdem părinţii, uneori fraţi sau surori, viaţa e crudă şi totuşi frumoasă…paradoxal nu? Suicidul e singurul păcat pe care Dumnezeu nu ţi-l poate ierta, pentrucă nu are cum draga mea…nu poţi să zici Doamne iartă-mă pentru ce voi face să comiţi gestul şi totul va fi bine…ci trebuie să zici Doamne iartă-mă pentru ce am făcut, astfel dar după ce vei muri degeaba vei cere iertrare…iertarea nu va mai fi acordată nimănui după moarte. Acel Sus la care te referi, luându-ţi viaţa va fi de fapt jos. Crede-mă ştiu cât e de greu…îţi vorbeşte deschis unul care s-a luptat cu astfel de gânduri…am fost la un minut de sinucidere şi singurul gând care m-a ţinut în viaţă a fost acesta: dacă dacă fac un astfel de gest voi fi despărţit de El, de Dumnezeu pentu totdeauna…nu cred că îţi doreşti un astfel de lucru…continuă să comunici cu noi şi mai ales cu George, continuă să lupţi şi roagă-te, nu renunţa…negrul care îl vezi acum se va transforma în roz, cum s-a transformat şi pentru mine
va multumesc din suflet ca mi.ati raspuns :-<:(
Alyna,
Suntem aici pentru tine…dorim să te ajutăm cu tot ce ne stă nouă în putinţă ca să treci peste acest episod critic din viaţa ta…George va lua legătura cu tine, sau dacă doreşti scrie-mi mie la adresa happybein1900@yahoo.com
am numai ganduri negre…care ma urmaresc…si nu imi dau pace…ma trezesc cu ele in gand…le visez….vad numai partea goala a paharului…si imi pare rau…pt ca eram altfel…acum sunt un om trist…cred ca m.am departat de Dumnezeu…si mi.am pierdut calea…imi doresc sa fiu iar langa El…cum eram inainte:(:( ca atunci nu ma simteam singura:(
Alyna,
Ştiu cum e cu gândurile negre, acelaş lucru mi sa întâmplat şi mie, pesimismul e o reacţie normală ţinând cont de circumstanţe. Să presupunem că te-ai depărtat de Dumnezeu…El nu s-a depărtat de tine, El încă te iubeşte…printre miile de şoapte care te cuprind ascultă susurul blând a glasului Lui. Calea o poţi regăsi, şi El doreşte să Te alături din nou Lui, Domnul te aşteaptă…dacă simţi nevoia…scrie-mi la adresa de mail pe care ţi-am dat-o şi spune-mi povestea ta…
buna. cand ajungi la astfel de lucru e logic ca ceva se intampla in viata ta. eu am patito si acum in momentul asta incerc sa ma descarc prin scrierea unor cuvinte. de multe ori chiar as avea nevoie de un pshiholog. mereu sunt trista mereu suparata si plictisita. chiar nu stiu ce sa mai fac. m-am saturat de prieteni familie si respingerea de catre persoanele iubite. eu chiar as face acest lucru dar mie chiar imi este mila de familia pe care o am. nu stiu daca or sa sufere. nu pot sa fiu optimista.
mi-ar placea sa discutam mai multe. nu dispera, si alunga din mintea ta aceste ganduri; nu foloseste nimanui sinuciderea ta. din contra, dauneaza. vreau sa vb cu tine. stai pe aproape. ma gandesc la tine, ma rog pentru tine.
mada,
Din motive tehnice George nu poate intra deocamdată pe internet…te rog contactează-mă pe mine la adresa de mail happybein1900@yahoo.com. Haide să vorbim, spune-mi ce te apasă. Haide să găsim o soluţie. Vreau să te ajut să treci peste acest episod din viaţa ta.
s-a rezolvat problema”tehnica”. slava Domnului! El e bun!
Domne nu stiu daca zic cele mai potrivite lucruri dar sincer iti zic te respect din toata inima pentru ajutorul ce vrei sa-l oferi. Iti urez tot binele din lume si, Dumnezeu fie cu tine!
iti multumesc mult pentru aprecieri si incurajari. te rog sa revii oricand doresti pentru ca impreuna sa facem ceva bun pentru tinerii care se confrunta cu astfel de probleme.
vreau sa mor nu mai pot trai fara el…il iubesc prea mult…kum sa fac???k mie frik…
nu vreau sa crezi ca as fi usuratic cu situatia in care te gasesti. faptul ca am deschis acest blog dovedeste ca imi pasa. imi pasa de tine si de toti aceia care treceti prin astfe de stari si situatii, pentru ca stiu ce inseamna. am,insa, o veste pentru tine, o veste buna: viata ta nu s-a terminat la el, la acel baiat.
nu stiu imprejurarile care te-au desparit de el, dar tu trebuie sa te ridici din starea in care esti, sa te imbarbatezi si sa mergi mai departe. valoarea ta nu depinde decat de Dumnezeu, nu de un om, oricine ar fi acela. nu face vreun gest pe care sa-l regreti, nu ajuta nimenui faptul ca vrei sa mori. tu trebuie sa traiesti si sa treci peste toate aceste lucruri. roaga-te lui Dumnezeu si spune-i in ce situatie te afli, El stie prin ce treci. ia-L pe El de ajutor.
Cred ca sinuciderea nu este o solutie. Pentru ca nu aduce nimic bun.
asa e.multumesc pt comment. mai treci pe aici.
Am incercat si eu sa ma sinucid. Dar nu e usor daca stai putin sa te gandesti.
Parerea mea e ca cei care se sinucid , se sinucid din cauza problemelor fie ele de orice natura.
Vor efectiv sa scape de probleme si facand acest gest cred ca vor evada. oo cat se mai inseala oamenii.
Nu stiu in ce credeti voi. dar eu ma crescut intr un mediu religios. ca urmare cred ca exista iad si rai.
Asa cum am zis am vrut sa ma sinucid….dar in pragul mortii mi am pus o intrebare. Daca imi voi luat viata voi scapa de aceste probleme care le am ? NUU. De ce ? Pentru ca odata ce iti iei viata (asta cred eu) te duci in iad. Nu faci alt ceva decat sa lungesti etern suferinta.
Asa ca pentru mine nu exista mai grea povara decat sa stiu ca daca traiesc sau daca ma sinucid imi prelungesc suferinta. Va puteti imagina ca prin ce trec uneori? Cineva zicea ca suntem condamnatii la existenta.
Pot sa ii dau dreptate.
Sinuciderea…o solutie? NUU…pentru ca nu aduce nimic bun (chiar daca nu ar exista iad) . Solutia este sa incercam sa depasim situatia oricat de grea ar fii iar cand nu putem , nu putem asta e dar niciodata sa nu renuntam. Pentruca daca renuntam atunci nimeni si nimic din lumea asta ne va ajuta sa depasim probleme. Vorbesc din experienta. Este greu sa depasesti o problema. Dar vb aia incercarea moarte n-are. Asa ca succes !!!
P.S:
Am vrut sa las acest mesaj in primul comment dar am ezitat. in fine nu tarziu.
Da, foarte interesant…la un moment dat am crezut ca ai spus tot numai o fraza…dar ai deschis foarte bine ideea…
Vreau sa iti spun ca esti intr-o situatie buna. Situatie buna adica faptul ca stii macar ca sinuciderea nu e o solutie. Esti convins de asta. De aici si pana la a gasi adevarata solutie e doar un pas. Nu esti departe de ea.
De pilda intr-una din situatiile cand Cristos se afla pe pamant cineva vine la EL si il intreaba ceva, o intrebare care avea in sine si raspunsul. Atunci EL ii zice: „Tu nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu”. Tragicul situatiei era faptul ca nici in ea nu se afla. Nu era departe, dar nici inauntru nu era. E cam ca si cum intr-o zi friguroasa sa stai sa tremuri afara in curte si sa nu intri in casa la caldura.
Te rog citeste „De ce sunt pe acest pamant”, din blog si spune-mi o parere dupa ce citesti. Are legatura cu ceea ce gandesti si tu?
Multumesc.
Buna george..si eu m am gandit de multe ori sa ma sinucid…nu imi place nimic de la viata..in fiecare dimineata cand ma trezesc imi vine sa plang cand stiu ca voi avea aceasi zi stresanta…sunt aproape zilnic depresiva si cu moralul la pamant
Buna, Rodica. Ti-am trimis un e-mail. Astept raspuns.
SINUCIDEREA NU ESTE O SOLUTIE!!
Este scris: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
Evanghelia dupa Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.
Multumesc, David, pentru comentariul tau. Sa fii binecuvantat.
George, faci o treaba bună. Când ti-am citit comentariul de pe blog si am văzut numele blogului, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost că esti un fel de EMO care încurajezi suicidul şi dai, te miri ce soluţii… M-am înşelat! Facem schimb de link-uri?
sincer habar n-am cum se face „schimbul” de care vorbesti. raspunsul, insa, e pozitiv. doar trebuie sa imi explici cum.
Eu voi trece adresa ta sau bannerul tău la mine pe blog pentru a fi cunoscut şi vizitat de mai multă lume şi tu vei face acelaşi lucru cu adresa mea de blog.(link =adresă)
mey…mi’e mi se pare cea mai simpla varianta cu sinucisul…k doar dk nu mai ai pt ce trai in viatza astha….cine jtie..poathe ajungi in cerurui j vei fii in ingeras…sau pothe un draq..dar na..!!…dk viatza e data sa o traiesti..j dk uh nu vrei astha e singura solutzie..”sa mori”…dar na poathe nu e bn sa mori…cn jtie…gandestete mult inainte de a te sinucide…k dk itzi ei viatza….mort vei ramane..nu potzi inviia in veci j pururi….avetzi griga cum va jucatzi cu viatza astha de rahattttttttttttttt………..
laura…sinuciderea nu te poate duce „in ceruri si vei fi un ingeras”. Pe langa faptul ca oamenii nu vor fi ingeri niciodata, nici mort „pururi” nu vei fi. Moartea e doar o trecere in adevarata viata. Daca asta de aici ar fi singura viata majoritatea oamenilor ar fi nedreptatiti. Trebuie sa fie o alta viata unde lucrurile se echilibreaza, unde nedreptatea de aici va fi „raplatita” ca si binefacerile dealtfel.
Daca privim in pamant, viata asta nu are nici un temei, dar daca privesti in sus, la Dumnezeu, ea are tot rostul. De acolo incepe cautarea noastra, de la Dumnezeu, altfel ajungem in cine stie ce fundaturi.
Buna,sincer de multe ori m-am gandit la sinucidere,chiar si in acest moment.Sinucidere din cauza familiei,din cauza familiei nu am prieteni adevarati,nu pot sa vorbesc cu nimeni,nu ma intelege nimeni.In fiecare zi sufar…tot timpul ziceam ca o sa ma sinucid dar imi era frica…imi era si inca este frica de ce se va intampla dupa…imi este frica de Dumnezeu…dar cred ca o sa o fac pana la urma…
Mi-e frica sa ma duc la un psiholog…
In fiecare zi ma simt tot mai prost…Puteti sa ma ajutati va rog?
O sa vb pe mesenger. Nu face un gest de care sigur vei regreta vesnic. Exista solutie si nu oricare. Nu esti singurul care ai probleme, viata are si astfel de situatii. Daca totul ar fi roz, cred ca ne-am sinucide de plictiseala. Asa suntem noi, permanent nemultumiti.
Ma bucur ca ai ajuns pe acest blog. Nu sunt expert, dar am trecut prin probleme asemanatoare si stiu cu ce se mananca. Abia astept sa vb. Capul sus!
Numai pot. imi doresc atat de tare sa mor ca de la un timp imi caut pastile prin casa ca sa le iau….si totul numai din cauza parintilor care niciodata nu ma inteleg…mai ales mama care nu ma lasa sa ies afara din casa si tipa toata ziua la mine si ma face curva si in toate felurile…in fiecare zi stau si plang si in dimineata asta m-am trezit si mai trista … vreau sa mor! nu mai suport viata asta:(((
Salutari ! Ma gandesc de multa vreme la sinucidere, dar inca reusesc sa o aman. Nu stiu pentru cat timp, treaba asta dureaza de multi ani, iar in ultimele luni e din ce in ce mai greu. Povestea e mai lunga, de cand ma stiu m-am simtit diferit de ceilalti. Cu inaintarea in varsta m-am departat din ce in ce mai mult de lume, si asta cu orice pret. Am reusit sa intru la o facultate, dar dupa doi ani mi-am dat seama ca locul meu nu e acolo. Am vrut sa renunt, dar pana la urma m-am dus si am terminat-o, apoi a urmat un master, apoi inscrierea la doctorat. Am avut ocazii de studii si calatorii in strainatate, dar am refuzat de fiecare data – simteam ca se asteapta de la mine mai mult decat pot, ca eu sunt mai prost decat ceilalti, ca ma voi face de rusine. Pana la urma am renuntat la doctorat chiar inainte de finalizarea tezei. Si am ramas in tara si lucrez pe un salariu maruntel. Desi am avut ocazii de a castiga intr-o luna cat castig acum intr-un an (fara exagerare), nu m-am simtit capabil pentru posturile respective. Au fost cateva femei in viata mea, dar nu credeam ca vor fi fericite cu mine, nu le-am putut lasa sa-si lege viata de a mea. Pana la urma s-au departat si si-au vazut de viata lor. Asa ca, la patru decenii de viata, n-am familie, n-am prieteni, n-am cariera, n-am bani, n-am locuinta. Si inca nu asta e problema. Problema e ca, indiferent ce oportunitati ar mai aparea in viata mea, ma voi simti mereu nevoit sa stau deoparte, ca si pana acum, pentru ca sunt mai prost decat toata lumea si nu sunt in stare de nimic. Se pare ca reusesc, cumva, sa atrag lucruri bune in viata mea, dar pana la urma abandonez, ma dau la o parte de fiecare data, ma declar singur invins – si asta doare, mult. Dumnezeu mi-a dat, dar nu mi-a bagat in traista; iar eu, singur, n-am fost in stare de a ma bucura de ceea ce am primit. E ca si cum ai arata unui copil felurite jucarii minunate, apoi le dai altora. Atunci ce rost are sa supravietuiesc zilei de azi ? La ce sa astept ziua de maine ? Pentru o noua renuntare ? Nu ! Nu mai am nici un hobby, nici-o ambitie, nu ma mai intereseaza nimic, nu tin la nimic, nu mai am nici-o iluzie, nici-un vis. Doar sa pot sta deoparte, sa nu mai vad pe nimeni, sa nu mai stiu de nimeni, sa-mi gasesc un loc izolat unde sa traiesc singur cate zile voi mai avea. Dar pentru asta ar trebui niste bani, bani pe care nu-i am (nici pe-aproape). Asa ca intervine a doua optiune, adica sinuciderea. E adevarat, nu am nici-o garantie ca asta va rezolva problemele, dar sunt sigur ca nu exista nici-o sansa ca in viata mea sa vina zile mai bune. Ma poate contrazice careva ? A, sa nu uit: as alege postul („greva foamei”) pana la moarte, se pare ca este singura cale de sinucidere acceptata de unele religii (si n-as vrea sa ma pun rau cu Cel de Sus), numai ca dureaza prea mult si n-am unde sa ma retrag atata timp. Acesta e motivul pentru care mai aman, desi sunt zile in care tare sunt tentat sa nu mai stau pe ganduri si sa apelez la o cale rapida – dar nu azi. Sunt curios sa vad raspunsul (raspunsurile) dumneavoastra. Sunt curios sa vad daca este in stare cineva sa gaseasca macar un motiv pentru care viata mea merita traita. Eu nu reusesc sa gasesc. Iar daca n-am gasit, inseamna ca nu exista. Asta e !
Iti multumesc ca mi-ai scris. Va trebui sa te dezamagesc putin sa iti spun ca daca eu as considera ca am solutia problemelor tale, ar inseamna sa fiu ignorant si nebun. Eu insumi am avut probleme si nu mi le-am rezolvat singur ca si cand in mine insumi s-ar gasi solutia.
Dar nu pot sa nu fac remarca ca tot ce ai spus pana acum are un singur centru de referinta: tu. Te invarti in jurul sinelui tau si afirmi apoi ca viata ta n-are rost. Ai dreptate cata vreme te uiti la tine. In tine insuti nu poti gasi sensul. Esti ca o barca pe o mare infuriata. Farul de pe malul stabil e cel care iti da directia, adica ceva din afara ta, superior tie si starii tale.
Crede-ma ca intre sinucidere si varianta „nu exista nici o sansa ca in viata mea sa vina zile mai bune”, eu as alege-o pe cea din urma. Dintr-un motiv simplu: daca te inseli in ce priveste sinuciderea, nu mai ai nici o speranta, faptul e consumat; daca te inseli in privinta celei de-a doua ramanand in viata, sunt toate sansele ca ceva extraordinar sa se intample in viata ta. Fii intelept, sinuciderea nu e solutie.
Dl George eu am de ce sa ma omor.Mama mea este de nastapanit nimeni nu poate vorbi cu ea si mai ales trebuie neaparat sa fac ce trebuie ea sa imi cumpar ce zice ea….Sau alta varianta sa plek deacasa sa fuuuug si sa nu mai vin delok sau sa ma indop in pastile si sa cad pe podea si acolo sa raman….Poate ai cum sa ma ajuti.Multumesc!!!
n Ana,13 ani
Sper ca sfaturile pe care ti le-am dat pe mess sa iti fi ajutat. te astept sa vorbim iarasi. ai grija de tine.
Am 27 de ani si am o viata fara noima, fara sens, fara tel, fara sa vad unde merg , fara sa vreau sa merg undeva, fara nimic in ea.Stiu ca sunt egoist pentru ca stiu ca sunt oameni care tin la mine si ma iubesc (mama, fratii), dar e vorba despre mine si ce simt eu, iar eu sunt dezamagit, de mine.Am incercat foarte mult sa reusec in viata, de la terminarea liceului am tot incercat, dar nu am reusit cu toate sfortarile mele nu am reusit.Triesc(traim) intr-o lume foarte materiala, in care toti in jurul meu reusesc, reusesc pe un plan, plan social, economic, sentimental, iar eu sunt incapabil, incapabil sa reusesc in vreo unul din ele.Stiu ca ceea ce am eu se numeste depresie, pot privii lumea foarte obiectiv, chiar si pe mine, si pot vedea ca sunt inutil, inutil sub orice standard ai privi.
De vreo 3 ani am inceput sa am ganduri de sinucidere, poate nu chiar de sinucidere pt ca ce mi se pare si mai cretin decat o viata inutila este o moarte inutila.Dar sa ma gandesc, sa imi doresc un sfarist, asta sau sa ma refugiez in lumea drogurilor, care mi se pare o varianta la fel de buna.
Am intrat pe siteul tau vazand ca mai sunt persoane care au „probleme” asemanatoare, deci nu vreau sa te jignesc cu absolut nimic, sunt o fire foarte blanda caruia nu ii place sa faca rau, dar vreau de pe acum sa iti spun ca eu nu cred in divinitate catusi de putin, deci eu nu am acest block despre pedepsa ce ar putea urma
Florin, ma bucur ca ai trecut pe aici si ai avut curajul sa impartasesti o parte din problemele cu care te confrunti. Nu ma surprinde ceea ce imi spui, nu esti singurul care are astfel de stari si probleme, la fel cum nu esti singurul care, desi trece prin astfel de situatii si recunoaste ca nu are solutii, nu e dispus sa primeasca orice tip de ajutor. Esti (si sunteti) in situatia inecatului, care cu ultima rasuflare striga sus si tare ca nu accepta un colac de salvare care are o culoare care lui nu-i place. (Ar fi culmea!)
Vreau sa intru si putin in ceea ce mi-ai scris si sa iti demomntez, cu ingaduinta ta, cateva idei:
1. Spui la inceput ca „am o viata fara noima, fara sens, fara tel, fara sa vad unde merg, fara sa vreau sa merg undeva, fara nimic in ea”, ca apoi sa spui ca „pot privi lumea foarte obiectiv, chiar si pe mine, si pot vedea ca sunt inutil, inutil sub orice standard ai privi”. Banuiesc ca vezi ce am vazut si eu, anume ca te contrazici. Te contrazici in termeni, dar problema e ca te contrazici in practica, pentru ca, sincer, un om in situatia ta nu poate avea pretentia ca priveste lucrurile obiectiv.
2. Ai zis: „Triesc (traim) intr-o lume foarte materiala, in care toti in jurul meu reusesc, reusesc pe un plan, plan social, economic, sentimental, iar eu sunt incapabil, incapabil sa reusesc in vreo unul din ele”. Imi pare rau, e tocmai ce iti spuneam mai sus, nu prea vezi lucrurile obiectiv, realitatea e ca UNII reusesc, in timp ce MAREA MAJORITATE nu. A face afirmatii de genul „toti reusesc, iar numai eu nu”…e exagerat.
Cel mai interesant lucru care l-am remarcat la ceea ce mi-ai scris, si te rog sa imi dai voie sa o folosesc pe viitor este afirmatia: „mai cretin decat o viata inutila, este o moarte inutila”.
Hai sa incepem discutia noastra sau corespondenta noastra de la aceasta afirmatie a ta.
Sa nu imi iei in nume de rau critica mea…nu am nici cea mai mica intentie rea. Vreau sa vorbim si pe mess…
Am citit cateva din raspunsurile ce le-ai dat aici… Eu zic ca te joci cu focul. Ce spui tu nu ajuta la nimica. Posibil sa faca mai rau. Nu arunci cu nici un fel de critica la un om depresiv, care oricum la randul lui se critica incontinu, e ca si cum ai arunca benzina pe foc.
Am avut 2 tentative de suicid si inca nu mi-a iesit din cap. Probabil daca ti-as cere tie sfaturi la ce am citit aici sigur a 3-a tentativa finala o sa vina cat mai curand.
Pentru cei care inca mai au putere nu le mai raspunde, poti sa ii faci sa isi piarda toata puterea de lupta care o mai au.
Tu critici sau dai niste sfaturi la care sigur multi dintre noi s-au gandit si le-au tocat zi si noapte, pe paine. Practic nu ajuta la nimica. E greu si pentru un psiholog sau psihiatru care face asta ca meserie zilnic sa scoata o persoana sinucigasa din gandurile negre. Si ei stau cate o ora /2 si discuta, in nici un caz nu ii zice ca aia nu gandesti bine sau e rau ca gandesti asta etc.
Tocmai aici e problema: nu incerc sa cocolosesc pe cineva care are probleme, ci il ajut sa gandeasca, sa critice, sa rationeze. Faza aia in care cel care are probleme povesteste la nesfarsit unui „bun prieten” si a doua zi o iau de la capat, doar pentru ca primului ii place sa fie ascultat, nu merge la mine. Un om cu probleme tinde sa gandeasca unidirectional, iar faptul ca intru intr-o oarecare polemica cu el e o metoda de a-l scoate din acest tip de gandire. Realitatea e mult mai complexa decat simpla vedere ca totul e negru si ca nu mai nici o solutie.
Da…nu vreau o moarte inutila, dar asta mai mult dintr-o dorinta stupida ca viata mea sa nu fi fost una pana la sfarsit fara nici utilitate.
Spun ca o pot privi obiectiv in sensu in care pot sa imi dau seama ca, totul vine din mine, totul e vina mea si a nimania altcuiva, asta stiu…si am incercat sa remediez asta, chiar am incercat sa imi schimb atitudinea, sa imi schimb modul in care privesc lumea, in care ma privesc pe mine, cum am zis am incercat din toate puterile.Dar nu am reusit, si asta ma facut doar sa imi dau seama cat de incapabil sunt.
Cand spun ca „toti in jurul meu” au reusit pe un anumit plan, ma refer la toti pe care ii cunosc cu, care ma comparam, am pornit deodata, am avut aceleasi posibilitati si oportunitati toti, dar eu am fost cel incapabil sa fac ceva.Stiu ca exagerez cand spun „de ce mie…de ce eu”, dar pana la urma asa simt eu si nu pot sa gasesc nimic in motivele celor aflati in situatie sentimentala, economica si sociala asemanatoare cu a mea care sa ma linisteasca intr-un anumit fel.
Defapt nici nu de ce scriu aici, pe langa faptul ca nu am sau imi e frica sa vorbesc, cu cineva despre ce simt cu adevarat, vreau nu stiu de ce sa demonstrez cuiva ca asa este cum zic eu, nu stiu nu stiu….
putem vorbi si pe mess
Da, daca vorbesti de cei din jurul tau, cunostintele, posibil sa ai dreptate. Am scris insa un material tot aici in blog, „Sunt un nimeni”, in care am facut afirmatia ca atunci cand obisnuim, ca toata lumea, sa privim lucrurile din prisma materialului, intotdeauna vom descoperi ca n-am facut nimic, si asta de cele mai multe ori cand ne comparam cu altii.
Apoi nu trebuie sa iti fie frica sa vorbesti cu mine. Nu ne cunoastem, tu poti afla din blog mai multe lucruri despre mine, dar eu mai putin despre tine. Deci ai motive mai putine sa te feresti de mine. NU cred ca e ceva ce ma mai poate surprinde la un om. Daca nu crezi, pune-ma la incercare.
Buna! am citit si eu cateva randuri din acest sait, ma bucur ca exista cine care are timp si rabdare pentru pentru cineva aproape pierdut. Eu sunt o persoana pierduta, sau mai bine zis aproape, imi caut singur ajutor , cate o data gasesc alta data nu. In acest moment doar atat vreau sa nu mai exist. nu as avea curajul niciodata sa ma sinucid, si nu asa as vrea sa plec din acesta lume, dar simt ca nu pot sa traiesc aici. am nevoie de ajutor nu de vorbe urate care si asa nu le mai suport. multa bafta tuturor in aceasta viata cate-o data prea straina pentru noi
Vreau sa continuam sa vb pe mesenger, varianta „nu merit sa vorbesti cu mine” sau „nu merita sa iti pierzi vremea cu mine” nu tzine! N-o fac nici de mila, nici ca ma plictisesc. Te rog sa ma apelezi pe messenger
M-am gandit si eu de cateva ori la sinucidere, dar am realizat ca nu-si are rostul. Am fugit de 2 ori de acasa din certuri prea multe intre parinti, bineinteles din cauza banilor. Mama a divortat de tatal meu tot din cauza banilor, acuma am alt tata, iar certuri, nu stiu ce sa mai fac.
De la atatea certuri in familie nu prea am mai dat pe la scoala, am devenit ca un „lup singuratic”, tot ce fac, fac singur, prieteni…am, pot sa spun ca sunt singurii care imi alina uneori „bubele” care imi sunt in suflet.
Am 18 ani, nu am avut fericirea cum unii o au si se bucura de zile saptamanii ca intr-o poveste.
Cristian, inteleg problemele prin care treci si nu incerc sa le minimalizez, dar asa cum ai spus si tu sinuciderea „nu-si are rostul, ea nu este solutie pentru problemele tale. In ce priveste fericirea, fiecare din noi o privim atat de diferit ca e greu sa o gasesti. Daca tu ai probleme in familie )divort, tata vitrteg etc) altii au parinti buni si au probleme asemanatoare, sau unii nu si-i apreciaza indeajuns sau altii nu au deloc. care e mai fericit dintre toti acestia? Vezi tu…asta demonstreaza ca problema majora nu este din ceea ce avem ca situatie sau nu avem la un moment dat. Ceva anume e stricat in fiecare din noi, si asta duce la tot felul conflicte, care par ca vin din imprejurari si situatii exterioare, dar nu e asa.
In primul rand vreau sa salut toata lumea de pe acest blog. As dorii sa-mi spun si eu cateva din ofurile ce le am pe suflet…si din cauza carora ma adancesc mai mult si mai mult intr-o negura totala. In ultimii 2 ani am tot incercat sa gasesc solutii ,sa caut alte cercuri de oameni care sa aiba mentalitati diferite,oameni care sa stie cand sa fie langa tine cu o vb cu un sfat….dar nu am reusit,si astfel am reusit sa ma afund ope zi ce trece intr-o depresie psihica de neimaginat. Problemele mele se rezuma in mare parte la viata sociala. Cine stie,poate ca asta e soarta mea,aveam si eu o gandire sanatoasa inainte,imi placea sa cred ca Dumnezeu ne`a dat la toti o sarcina,dar se pare ca nu a fost chiar asa,si se pare ca nu toti suntem sortiti pt a popula acest pamant.Ce-l mai probail o sa am raspunsuri la acest mesaj,asemanatoare cu cele spuse de ce-i care au reusit sa vada dincolo de „masca” mea de om zambaret social…E greu ca cnv sa ma poata ajuta intradevar….vorbele nu prea mai au putere asupra mea,pentru ca am ajuns sa nu mai cred in cuvinte,pt ca ele sunt ce-le care ma-u adus in aceasta stare de deprim…Mi-as dorii in momentele acestea sa am intradevar pe umaru cu-i sa plang…Dar din pacate viata dispare la fel de repede precum ia fiinta! Nu stiu cat de bine am scris aici,si nu stiu cat de o sa intelegeti de bine ceea ce am incercat sa explic aici,si nici pe departe nu incerc sa cersesc compasiunea cuiva,pur si simplu simt nevoia sa ma exteriorizez.Sa-mi gasesc pacea interioara…..sa fiu precum soarele din`naintea furtunii. Multumesc pentru timpul acordat!!!!
markoo…ma bucur ca ai trecut pe aici, dar mai mult de atat, ma bucur ca ai putut sa ai curajul sa te deschizi. Inteleg prin ce treci, si cu siguranta multi din cei care „calca” pe acest blog traiesc sau au trait asemenea experiente negative.
sfatul meu pentru tine, inainte de a vorbi pe mesenger, este sa iti faci timp sa citesti cate ceva din acest blog, inclusiv sa asculti „Interviu captivant”. E un mod in care vei putea citit si auzi si dintr-o alta perspectiva. In general sunt omul pe umarul caruia poti plange, ca sa folosesc expresia ta, dar din experienta iti spun ca acest lucru nu e intotdeauna suficient. Am intalnit si situatii cand oamenii pur si simplu voiau doar sa se planga, nu sa isi rezolve si problemele, preferau doar sa mearga „din umar in umar”. E un gest periculos, pentru ca el nu face altceva decat sa prelungeasca aceasta agonie, si sa dea doar impresia ca probblemele s-au rezolvat.
Un lucru e clar: exista solutie la probleme de acest tip si nu numai de acest tip. Te avertizez insa ca nu e vorba de o pastila pe care o inghiti si care aduce fericirea. Vom vorbi pe messnger mai mult in cel mai scurt timp. Te rog ai grija de tine.
Salut George,am citit ceva din articolele postate de tine inainte sa scriu pe site.Vreau sa spun ca si tu ai o poveste de viata destul de zbucimanta,ba cu bune ba cu rele…ce sa zic decat ca sunt placut surprins de cum ai reusit sa iesi usor usor la suprafata.Mi-as fi dorit sa pot sa am si eu aceasta putere „interioara” pe care ai avut-o tu. In legatura cu celelalte articole…nu stiu ce sa zic. Eu cred ca,credinta este pur teoretica…iar diavolul se imprastie prin progresie geometrica. Sincer crede-ma imi este foarte greu sa mai cred in in vorbe/cuvinte,dupa cum am zis si in primul meu post pe acest blog. Nici nu stiu daca sunt plestemat,sau poate niste vraji aruncate asupra mea….pentru ca nu cred nici in asa ceva. Raul sau ghinionul pe care-l indur in viata de zi cu zi,nu cred ca se datoreaza din lipsa credintei in Dumnezeu,sau din cauza ca nu cred in vraji,blesteme etc. Eu cred ca se datoreaza din cauza comunitatii,din cauza oamenilor care deja au inceput sa nu mai gandeasca limpede…din cauza dorintelor de avutie….din cauza rautatii..invidiei…E greu sa-ti explic acum exact tot ceea ce simt.Imi pare rau daca am dat dovada de lispa de entuziasm.
Multumesc pentru timpul acordat George. Numai bine! Markoo
„Toti te invata cum sa reusesti, dar prea putini te invata cum sa faci fata nereusitelor” Foarte bine zis….
Mai existi pe undeva? Te rog sa imi dai un semn.
BUNA TUTOROR !Am avut, am si probabil am sa ganduri negre. totusi nu inteleg. speranta e un element vital pentru supravietuire. viata se scurge si realizez ca nu ma facut nimic. Oare la ce este bun speranta daca ne inseala ?Doar sa ne mentin vii ? Cand sper ca va fii mai bine…realizez ca de fapt e o iluzie. Nu stiu ce sa spun…ma simt a5a roata uneori. Am fost un nimeni , sunt un nimeni si probabil viitorul va fii ca atare. Am momente cand e efectiv as vrea sa inghit un pumn de pastile si so inchiei cu viata , cu toate. Ce e mai naspa e ca nu ma destul curaj in mine sa o fac. ( nici macar la prostii nus bun 🙂
De fiecare data cand am ajuns in acesta situatie…nu stiu ceva mine zice ca parca totul va fii ok. Cu stupoare realizez ca trec 2-3 luni si revin din nou la aceste ganduri negre. Uneori sunt atat de amarat. Imi doresc adese ca cineva sa imi spun ca totul va bine. (Nu ma vreau sa fiu inteles gresit. Nu sunt genu de om care viseaza , nu face absolut nimic dar vrea totul sa fie PERFECT) Nu cersesc mila nimanui. uneori incerc sa ma descarc de problemele care ma apasa.
maxpayne…”nu am destul curaj in mine ca s-o fac” nu cred ca sunt cuvintele care descriu cel mai bine motivul pentru care alegi de fiecare data sa traiesti. intr-o asemenea directie nu se poate vorbi de curaj. curaj inseamna sa continui sa traiesti si atunci cand nu gasesti motive suficiente sa o faci; curaj e sa salvezi pe cineva de la moarte; curaj e sa mergi la un prieten bun si sa ii ceri 10 lei de mancare, chiar daca ti-e jena; curaj e sa stai cu fruntea sus chiar si atunci cand multi din jurul tau ar fi dat bir cu fugitii in vreo situatie delicata; curaj e sa traiesti, caci despre asta tu vorbesti ca e greu.
si sa iti mai dau si o veste proasta/buna: la mormant nu se incheie „cu toate”. se deschid toate!
vorbim pe mess, daca ai. acum plec la servici. ai grija de tine.
bune george…imi place ideea ta de a ajuta pe altii cu un sfat…si le asculti problemele pt k preuspun k si tu ai, la fel k fiecare om…la un moment dat si eu m-am gandit la sinucidere…dar nu am avut curaj sa o fac..cred k dak aveam o faceam…..m-am rugat la dumnezeu ca dak tot nu imi da curaj macar sa faca ceva sa mor in clipa aia…..mi-a trecut ..dar starile astea cu ganduri negre si mereu legate de sinucidere mai am…dar chiar nu am curaj…..
Draga Alina, asa cum am mai spus si altora pe acest blog…cand e vorba de sinucidere faptul ca nu o faci…nu are lagatura cu curajul. Curaj inseamna sa iei viata in piept asa cum e, cu bune cu rele; curaj inseamna sa cauti sensul vietii acolo unde majoritatea nu o fac; curaj inseamna sa fii altfel intr-o lume in care majoritatea fac „ce face toata lumea”; curaj inseamna sa te uiti in oglinda si sa zici: „daca asa sunt, inseamna ca asa a vrut DUmnezeu, si daca El vrea inseamna ca e bine si ca are ceva de facut cu viata mea si in viata mea”.
Privesti prea mult la tine, nu iti dai seama ca in mijlocul acestor framantari TU esti centrul atentiei, ca tot ce gandesti, ce vrei sa faci, planuri…se invart in jurul tau. Eu, mie, a mea, ale mele etc, expresii ale egoismului nostru care ne aduce in pragul de a ne dori sinuciderea pt ca IN NOI INSINE NU GASIM SENSUL VIETII.
Cei care gasesc luminita de la capatul tunelului sunt aceia care privesc inainte, chiar daca se poticnesc adesea in drumul lor.
Pe mine nu m-ar lasa demnitatea sa ma sinucid. Nu ca mi-ar fi frica de actul in sine, sau de ‘viata de dupa moarte’ pe care as primi-o cu bratele deschise in mod natural, ci pt simplul fapt ca mi se pare ca pierzi..pierzi jocul asta numit viata. Devii lash, te dai batut, adica..c’mon oricum mori intr-un final, si oricum nu NU duci mai mult decat poti. Nu stiu..cand aud ca unii s-ar omori din ‘dragoste’ sau cand pierd pe cineva..pot sa zic ca le-am trait pe toate..chiar mami a murit acum o luna de cancer, am avut si eu probleme sentimentale – am 21 de ani dar…poate faptul ca am citit xxxxxxxxxxxxxxx m-au facut sa-mi dau seama cat de neobisnuiti is oamenii cu gandul de a muri, chiar daca moartea sta dupa noi TOTI. Nu mi se pare corect ce ii in lumea asta, vad cum creste nebunia oamenilor pe zi ce trece, tot mai fara creier si materialisti..sincer nu vad nicio scapare…daca nu vine ajutor de undeva. Cat despre leaderi…mila. Mi-e mila de cei ce conduc lumea. Imi pare rau pt ei fiindca is orbi…foolish. Am deviat. Oricum nah…CUM puteti sa va lasati asa usor… De-a dreptul trist. Eu cand sunt trista, ma consolez cu faptul ca am sa mor si eu o data, it’s just LIFE, i can take it…si imi ridica dispozitia pac.
Am certitudinea ca viata e fosrte absurda daca ai nesansa sa te nasti intr-un loc in care probleme se tin scai de tine. Daca parintii tai sunt suficient de modesti din punct de vedere intelectual si nu te invata decat sa fii bun… nu se ocupa de tine pentru ca sunt la serviciu, pentru ca trebuie sa mananci. Fac totul numai sa ai ce pune pe masa. Te iubesc… stii asta. Si doar pentru acest fapt astepti. Astepti sa te faci mare, sa ai o casa a ta… iar intr-o zi… te uiti atenta la personalitatea ta banala inoglinda. problemele au fost revolvate… acum ai o slujba si poti sa stai cu chirie intr-o garsoniera dintr-un cartier marginas al Bucurestiului… ca ai vrut tu sa faci facultatea la Bucuresti crezand ca acolo sunt mai multe sanse. Te uiti si vezi ca nu merita nimic! Chiar nimic! Nu ai prieteni… iar pe cei pe care-i ai ii vezi ca pe niste profitori… ca asa sunt prietenii… cand au nevoie de tine primesti un telefon in care esti laudat si tot iti spun ca esti minunat, dar de fapt… pe ei ii va durea in cur de tine atunci cand vei fi la nevoie. Si inveti singur sa te misti prin viata sa-ti faci o situatie. Te duci la un serviciu cu dezgust pentru ca acolo unde ai vrea sa lucrezi nu ai loc pentru ca „nu ai experienta”… dar pana la urma fiind adaptabil te obisnuiesti.
Dar vine si ziua cand te simti atat de singur incat nu mai conteaza nimic… parintii tai s-au dus, fratii sunt la locul lor… nu pui mana pe telefon sa te smiorcaii lor. Ci pur si simplu pui punct.
Sigur ca asta o sa-ti rezolve toate – absolut toate – problemele! Cand esti deja ca un mor pe pamant… viu… sinuciderea e singura cale de izbavire! sa fie clar! priviti-va atent… daca aveti pentru ce trai… traiti… cei ce se sinucid… nu mai au pentru ce sa traisca.
ce ai spus apoi mai jos…nu difera cu mult de ceea ce am trait eu..asta ca sa stii ca nu esti prima si nici ultima persoana care trece prin asa ceva. dar asa cum am mai spus…astea nu sunt motive pentru sinucidere. te-am pupat.
„Drept pentru care” – corect e „drept care”… dar să lăsăm asta. vreau să ştiu şi eu pentru ce crezi tu că merită să te sinucizi?
O zi frumoasa!
ai dreptate..constructia aceea prepozitionala e pleonasm, am verificat, multumesc.
eu n-am spus, insa, nicaieri ca merita sa te sinucizi, din contra!
sinuciderea este cel mai curat mod in care poti termina o viata.
in primul rand trebuie sa stii ca viata nu se termina la mormant, deci, din start, aai plecat de la o premisa gresita…si alta chestiune, daca a-i fi citit bine ce am scris mai sus…cum verifici daca ceea ce ai facut este cu adevarat „cel mai curat mod”? ca sa spui asta trebuie sa ai posibilitatea sa verifici, or aceasta posibilitate nu mai exista pentru unul care s-a sinucis. tu acum, in viata fiind, poti verifica prin ceea ce au facut altii. crezi ca daca ei au disparut din viata aceasta, inseamna ca au disparut detot? te inseli. indiferent daca crezi in DUmnezeu sau, EL exista si are un cuvant de spus la astfel de treburi. Sfarsitul tuturor lucrurilor este in mana LUi, nu in mana noastra. daca consider ca am terminat-o cu viata daca ma sinucid, nu doar ma insel amarnic, dar imi pecetluiesc pentru totdeauna orice sansa buna cu privire la sufletului meu.
nu stiu ce sa fac…. am stat cu un baiat pe care l-am iubit ca pe ochii din cap…spunea ca ma iubeste si el isi dadea intalniri cu alte fete… eu aflam si el imi spunea ca nu este adevarat… am citit cateva convorbiri de-ale lui cu anumite fete, si raspunsul care mi’l dadea era” ma plictiseam, tu nu erai pe mess si eu nu aveam ce face, stai linistita era la caterinca” intr’o zi, am pus toate cap la cap, si am hotarat sa ma despart de el…. si ciudat este faptul, ca tot timpul mi se intampla asa ceva.. nu inteleg dece? am renuntat la multe pentru el… i’am respectat orice decizie… de la un timp, si’a schimbat comportamentul… dadea in mine…. certuri toata ziua.. ma gandesc ca poate am gresit… l’am iertat cand a gresit de 2 ori.. dar nu pot iertat tot timpul..daca barbatul o inseala o data, femeia ar trebuii sa il ierte.. dar a 2-a oara.. nu cred….. nu stiu ce sa fac… il iubesc.. imi spunea ca ma iubeste, dar cred ca erau doar vorbe:|
imi pare rau pentru ceea ce ti se intampla. o sa te apelez pe mess.
Ar fii a 3 a oara cand incerc dar de data asta nu vreau sa dau gres si nici sa fie o pacoste metoda! Ceva ajutor real nu vb de bun augur se gaseste ? Mentionez ca nu cred ca exista cineva care sa ma poata face sa ma razgandesc deci as aprecia daca nimeni nu ar incerca sa mi ofere un alt ajutor in afara de cel cerut !
Cine ar incerca sa te ajute in aceasta directie este un om de nimic. Cu siguranta te-ai uitat in multe directii cand a fost vorba de rezolvarea problemelor tale, dar nu si la Dumnezeu. Nu conteaza daca crezi in El sau nu; El este indiferent daca noi credem in El. El poate sa iti dea o solutie la care in momentul acesta nici nu poti visa, dar ea exista. Varianta ca „m-am sinucis si s-au sfarsit toate” e o minciuna. Adevaratul calvar incepe dupa. Da-mi sansa, nu sa te conving sa nu o faci, ci sa iti ofer o alternativa. Ce vei face cu ea e treaba ta dupa aceea. Dar nu face un gest pentru care vei regreta vesnic, fara sa asculti si alta opinie. Vreau sa vorbesc cu tine.
Am gasit acest site intamplator,intr-un moment in care ma gandesc ce rost are viata mea?traiesc de pe o zi pe alta,nu am planuri,nu am vise.orice lucru pe care mi-l dresc cat ar fi de mic nu se intampla.am uitat sa zambesc,ma simt goala sufleteste,singura,neinteleasa.am folst mereu un copil cuminte care am vrut ca ai mei sa fie mandri de mine mereu,un elev bun,un om cu vise.mereu am gasit drumul ca sa mg mai departe,am crezut in dumnezeu,am crezut ca dupa nori ieses soarele.dar in ultimul timp viata nu mi-a mai dat motive sa zambesc.pana vara trecuta eram o fata normala,cu o viata normala.am cunoscut un baiat si am simtit ca dumnezeu mi-a dat sansa sa fiu fericita,pt ca viata mea nu fusese tocmai usoara pana atunci.dar dupa 3 luni in care am fot impreuna soarta l-a dus departe si a aflat ca trebuai sa plece pt 3 luni in alt oras.el s-a schimbat ,totul s-a terminat iar in viata mea au urmat luni de tristete.dupa ce a plecat ma aflat ca eram insarcianat,desi era un lucru imposibil,nu am tinut sarcina pt ca el nu a fost de acord,iar ai mei nu ar fi acceptat niciodata.am facut ce era mai bine pt toti dar mi-am distrus sufletul.el nu mi-a fost aproape nici macar cu o vb,ba mai mult m-a ranit de cate ori a avut ocazia.eram singura intr-un oras strain,locuiam singura si treptat m-am izolat de toti.m-am angajat sperand ca voi intalni oamnei noi si imi va fi mai bine.dar am gasit doar rautate ,invidie si am ajuns sa vin cu scarba la servici.incercam sa fac ce era mai bine,sa lucrez ca sa nu fiu o povara pt ai mei,sa tin in mine ce ma durea ca sa nu stresez pe nimeni,dar acum numai pot.din cauza serviciului nu m-am mai ocupat de facultate,nu am reusit sa gasesc nici un baiat care sa tina la mine si pt care sa simt ceva.nu ma pot ierta pt ce am facut,plang ereu dupa copilul meu si ma simt cel mai las si ami nenorocit om.el nu l=a vrut,dar cu toate astea viata lui a continuat,si-a gasit pe altcineva,e fericit…nu isi mai aminteste de mine,de copilul nostru.daca dumnezeu e drept,de ce permite toate astea?numai pot sa mai duc,numai pot rezista la toate problemele si la tristetea ce ma apasa.mg la biserica si il rog pe dumnezeu sa ma scuteasca de suferinta asta.vreau sa mor pt ca numai pot,sunt prea nefericita,am obosit sa astept sa fie bine,dar sa nu vad nici un bine.ma simt obosita fizic,sufleteste,ma simt rau.vreau sa pun punct la viata asta plina de lacrimi si nefericire!
draga mea, as prefera sa vorbim pe messenger atunci cand vom avea timp. ar fi ceva de spus si e mai bine sa vorbim in alta varianta. imi pare rau pentru lucrurile care ti se intampla. sper ca vei gasi taria necesara sa treci peste asta. ramane sa vorbim pe messenger.
Salut andreea as vrea sa vb cu tn pe mess k si eu am trecut prin unele lucruri prin care ai trecut tu…..Lasami id si vb…Gandestete k dak mori nu rezolvi nimik…Toate se rezolva in timp…Invata sa fi fericita si sa nu te doara capu de nimik..kiar vreau sa vb pe mess.sall ai grija
alex,lasa-mi tu idu ca sa te bag pe mess.
as vrea si eu sa iti zic cate ceva … ca am doar 15 ani si deja ma gandesc la sinucidere :-j 😐 . !!!
am bagat id-ul tau pe mess, vorbim cu prima ocazie.
Sinuciderea inseamna moarte. Toata lumea moare, asa ca ce importanta are daca mori mai repede sau mai tarziu ?
Referitor la intrebarea daca sinuciderea este o solutie, raspunsul difera de la situatie la situatie, dar in general este o solutie, pentru ca orice problema ai fi avut in timpul vietii, sigur nu o mai ai dupa moarte. Aceasta este o abordare egoista, pentru ca s-ar putea sa aibe altii probleme. Sau nu.
Aici nu e vorba de a muri mai repede sau mai tarziu…e vorba de a-ti pricinui moartea, ceea ce schimba datele problemei. Logica ta nu are logica luind in calcul mai multe variante, decat cele la care te-ai gandit tu.
Sinuciderea nu este o solutie, indiferent de situatie. Situatia in care ma gasesc la un moment dat nu schimba cu nimic principiul ca sinuciderea nu poate reprezenta solutie. Am spus si mai sus ca „sinuciderea ca solutie e un antagonism”, e o contradictie atat de evidenta, ca ma mir cum de poti gandi asa.
Daca ai probleme, solutia este sa le rezolvi…nu sa capitulezi in fata lor. Sinuciderea inseamna capitulare, si nu poti numi „egoism” dorinta mea de a face pe unii sa inteleaga acest adevar. Viata, sau trairea vietii, ofera la un moment dat si solutii la probleme, in ciuda faptului ca la un moment dat nu le vedem. In plus tu te ascunzi in spatele unor afirmatii generale: „s-ar putea sa aibe altii probleme” punandu-te ca avocat in locul multora.
Ai omis din calculele tale „logice” pe Dumnezeu. Daca nu-L incluzi pe El in logica ta, daca nu consideri ca El are ultimul cuvant in ce priveste viata si moartea, atunci ai dreptate sa gandesti in felul in care o faci.
Fii mai precaut cu astfel de afirmatii; nu cred ca esti in stare sa stai in fata lui Dumnezeu in cazul in care cineva ar lua de bune cuvintele tale.
Nu mai pot:(((((( M-am despartit de prietena mea cu care am fost impreuna de aproape 3 ani de zile:((( tin sa precizez ca era relatie la distanta… dar cu toate astea ne iubeam si am rezistat atat timp:(( Am avut si unele probleme legate de familie in ultima perioada,cu scoala si nu mai rezist:((((
Cad psihic:((( simt ca ma prabusesc….. ce sa fac???
Trebuie sa vorbim pe messenger, am bagat id-ul tau. Capul sus, nu esti primul care trece pe aici si nu e o situatie fara iesire!
Da-mi un semn.
Buna..am si euo problema..de fapt sotul meu (28 ani)..care..de vreo saptamana a vrut sa-si puna capat zilelor …a baut ceva medicamente cu tiuca de prune..ca norocul ca nu sa intamplat ninim grav…dar nu stie de ce a vrut sa faca asta..tto zicea ca nu mai poate…ca mai bine moare…motivul? nu stie…mie frica sa nu mai recurga la acest gest in viitor…ce as putea eu sa fac? incerc in fiecare zi sal incurajez..sa-i spun ca impreuna trecem peste toate..mi-e frica sa-l mai las singur..ajutati-va cu ceva sfaturi..multumesc
am bagat id-ul tau pe mess. vorbim acolo
am probleme foarte grave .. imi e si rusine sa le public 😐 pur si simplu sunt intr-o situatie fara salvare 😦 sunt constient ca nu mai pot face nimic si nimic nu ma poate ajuta 😦 am pierdut tot ce aveam in viata asta ..:( nu am cum sa recuperez , iar singur fara nimic nu pot sa mai traiesc … in plus sunt si presat de timp .. 😦 intr-un an .. mi-am pierdut prietena, anul 2 de faculta . 😦 increderea fata de apropiati , relatia cu parintii, ..si am o gramada de datorii 😐 de care nu pot sa ma scap.. traiesc cu o mare povara ..banii m-au dezumanizat 😦
ma bucur ca am avut ocazia sa discutam pe messenger. sper ca ceea ce am discutat sa iti fie de un real folos. cauta-ma oricand ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti.
George ,de unde atata putere si rabdare?Am avut ani in care am daruit celor din jur si am fost asa de fericita dar acum sunt lipsita de orice putere si intr-o situatie dificila.
In care am intrat,ca de obicei,incet,incet.Sunt de 8 ani in alta tara,am o relatie cu cineva si pendulez intre tara si locul unde sunt cu el.
Mi-am pierdut echilibrul,mi-am pierdut locul si am impresia ca nu pot sa dau vietii mele o directie buna.
Mi-e teama ca m-a parasit D-zeu ptr ca nu l-am ascultat ,in ultimii ani si vreau din nou sa stau pe picioarele mele si sa le aduc celor din jur bucurie asa cum s-a intamplat pana in urma cu 2 ani cand viata mea s-a schimbat si am inteles ce inseamna depresia.
Multumesc ptr binele care vine dinspre tine!
Anca
Buna.. am si eu nevoie de ajutor.. intr-o astfel de problema.. unde te pot contacta? Sau trimite-mi tu un mail la wanna.dreaming@yahoo.com . Multumesc!
iti voi trimite un e-mail. ai grija de tine.
Si pe mine ma mai tine in viata doar fiica mea….am un sot care nu da doi bani pe mine nu lucreaza,nu sta cu fata deloc,mai are si pretentii la toate,stam cu parintii lui care dau vina pe mine pentru toate,nu mai rezist……….
Draga Ionela, vreau de la inceputul acestui raspuns sa te asigur ca intentiile mele sunt foarte bune si daca iti spun ceva ce pare a fi rautacios, e doar o impresie. Sunt cel putin doua lucruri la care trebuie sa te gandesti, si anume:
1. Sotul, asa cum este, a fost ales de tine la vremea cand te-ai casatorit. Cu sigurant nu ai o religie de tip musulman in care parintii sau rudele au ales pentru tine in ce priveste casatoria. Cu siguranta un timp toate lucrurile au fost bune si frumoase, ca altfel nu il luai de sot. Ce se intampla acum e si o consecinta a alegerii tale. Trebuie sa ai curajul sa iti asumi aceasta responsabilitate. Nu e o situatie buna, inteleg, dar nu e nici una pe care altii ti-au bagato pe gat fara sa poti incuviinta.
2. Oricare ar fi situatia, si repet: oricare ar fi situatia, caci putea fi si mai grav, nu e un motiv sa te gandesti la sinucidere. Daca mierea de la inceputul casatoriei s-a trnsformat in venin, si sa stii ca nu esti sigura femeie care se plange de asa ceva, sunt destule solutii cu mult mai bune decat sinuciderea. Cu atat mai mult cu cat la mijloc este si un copil. Aduna-ti toate puterile si mergi inainte. Copilul tau vede tot ce se intampla. Increderea ta, curajul tau, ambitia ta de mai bine, ii va fi de folos pe viitor. Zarurile au fost auncate, trebuie sa joci pana la capat, dar fa-o in asa fel incat sa iasa bine. Nu face un gest care sa aduca consecinte iremediabile si pentru tine si pentru copilul tau.
Nu stiu daca cea ce simt se poate numii depresie dar de mai bine de 3 ani de cand a murit bunica mea singura mea dorinta de zi cu zi este sa mor (sa ma loveasca vreo masina,sa am vreo boala incurabila orice doar sa pot sa plec de pe acest pamant),mi se pare ca viata mea nu mai are sens,ca nu am nici un rost in lumea aceasta.Am incercat sa ma rog in fiecare zi la Dumnezeu sa nu ma gandesc la lucruri triste dar de cate ori vad pe mama mea si pe sora sau tatal meu certanduse intrei ei ma duc in camera mea si incep sa ma gandesc care boabe ar fi cele mai eficiente in a ma omori,adevarul e ca nu mai pot suporta lumea aceasta,oamenii din jur cu totii sunt rai,egoisti,nepasatori….si mie frica ca cu timpul cand o sa mai cresc(am16 ani)o sa devin exact asa de rea si eu (nici acum nu ma consider o persoana buna la suflet,cred ca orice as face Dumnezeu nu-mi va ierta pacatele asa ca ce rost mai are sa traiesc,nu inteleg de ce m-am nascut (mi-as fi dorit sa nu fi existat).
si eu trec printro perioada foarte urata mam despartit si nu am in gand doar sa ma sinucid
Draga Mrius (daca asa te cheama)
E normal sa fii suparat atunci cand te desparti e cineva drag. De cele mai multe ori lipsa acestuia lasa in sufletul nostru un gol sau chiar mai multe. Dar ceea ce este cel mai importnt de stiut si de inteles in astfel de situatii, oricare ar fi ele, e faptul ca nimeni si nimic nu trebuie sa ne determine sa ne nimicim pe noi insine, nici macar sentimentul pieredrii unei persoane dragi. Viata ta nu a inceput cu persoana in cauza, si e normal sa nu se sfarseasca odata cu plecarea ei.
Exista si varianta cand, din suferinta, din orgoliu, vrem sa atragem atentia fata de dragostea pe care am purtat-o pentru persoana pierduta. E necesar sa iti spun ca sinuciderea nu rata cest lucru, ci din contra. Sa mori „din dragoste” sau „sa mori ca prostul pentru o femeie/un barabat’ sau mai bine zis „din cauza lui/ei” e o nebunie si o prostie. Cel mai bun mod in care ii poti arata persoanei iubite sentimetele tale, chiar daca nu mai sunteti impreuna, e sa iti traiesti viata frumos si corect, sa mergi mai departe cu capul sus, sa arati tuturor ca problemele nu te ingenunchiaza, indiferent de natura lor. Sa te sinucizi, poate aduce in mintea unora un sentiment de compatimire, dara pana la urma majoritatea vor spune „ce prost a fost”. Fa in asa fel incat in felul cum ganesti, in felul cum trauesti, viat ta sa fie independenta de imprejurari, de persoane, nu te lasa manat de sentimente confuze si nefiresti.
mam saturat de viata
Draga Lidia, cunosc sentimentul de care vorbesti, ai obosit sa mai lupti si sa rezisti, dar…intotdeauna cand spunem „nu mai pot” asta este tocmai dovada ca inca se mai poate. De multe ori facem o greseala majora in privinta vietii si anume: credem ca ea, de la sine, ne va oferi ce este mai bun, cand, pana la urma, viata e o suma de oportunitati care ne stau deseori in fata si ca depinde de noi sa le vedem si sa punem mana pe ele. O, da, sunt si momente cand nu mai vedem nimic in jur, e doar un fel de „amnezie vizuala”, cand pentru o perioada nu mai vedem pe nimeni si nimic in jurul nostru. Ai incredere in mine ca aceasta situatie e trecatoare. Cauta sa iti ocupi timpul cu lucruri bune, mergi la scoala, la servici, implica-te, deschide ochii bine in jurul tau la ceea ce ai putea sa faci tu pentru ceilalti din jur, de multe ori zambetul altora, care ne face sa credem ca ei sunt fericiti si noi nu, e un zambet fals. Singura diferenta dintre tine si ei, e faptul ca esti sincera si nu „pozezi”, nu te porti fals. Esti in stadiul in care recunosti ca viata nu e atat de roza cum cred unii sau cum dau impreia altii ca ar fi. Ceea ce inseamna ca esti cu un pas inaintea lor, daca fructifici acest sentiment. In timp ce ceilalti traiesc intr-o aura de „bine”, tu iei lucrurile in serios. Dar mergi pana la capat si ia viata in piept asa cum e ea, cu bune si cu rele. Sigur nu intotdeauna asa a fost in viata ta, deci au fost si lucruri de care te-ai bucurat. Acum treci doar printr-o perioada mai nasoala. Ai rabdare, trece! Atept sa imi mai scrii si sa imi povestesti despre evolutia ta. Chiar si daca nu e o evolutie vizibila, scrie-mi.
cateodata si eu as vrea sa ma sinucid ptr k am probleme care ma doboara,dar niciodata nu pot sa o duk pana la capat,nu styu poate nu am suficient curaj sau …in fine,styu k nu este o solutie dar cateodata problemele te doboara si ity vn sa ity iei viata crezand k este singura solutie,nu as fi in masura sa dau un sfat dar pot sa zik sa luptaty ptr viata daca aveti ptr ce sau cine,..
Asa cum spuneai si tu…”nu e o solutie”, nu se poate vorbi de „solutie” atunci cand iei in calcul aceasta varianta. Am trecut si eu prin probleme care ma determinau sa nu mai vad nimic inaintea ochilor, pur si simplu nu mai vedeam nici o solutie in situatia care ma gaseam. Intotdeauna mi-am pastrat, insa, speranta ca la un moment dat trebuie sa se intample ceva bun. Si s-a intamplat. Stiu ca suna aiurea in situatia ta sa iti spun sa rezisti…si mie mi se pareau total deplasate sfaturile altora. Mai ales ca, de regula, la mine problemele au fost de natura materiala, sociala, si sfaturile, fara o mana intinsa sunt atat de fale… Nu stiu de ce natura sunt problemele tale, dar daca nu implica chestiuni materiale (adica sa zicem ca n-ai ce manca, n-ai unde locui etc) adica situatii cand se pot rezolva detul de usosr daca e bunavointa si altruim din partea celor cunoscuti, cu atat mai mult trebuie sa astepti si sa ai rabdare, sa rezisti. Mai tarziu vei privi in urma si vei zambi cu subinteles de felul cum ai gandit acum.
„Intotdeauna mi-am pastrat, insa, speranta ca la un moment dat trebuie sa se intample ceva bun.” OK, dar dupa vreo 20 ani de asteptare, ultimii 5 fara niciun fel de speranta, as putea, totusi, sa renunt la viata? Pentru ca, de unde privesc eu, cea mai mare bucurie (dealtfel si singura) este ca voi muri.
sper ca adresa de e-mail pe care ai folosit-o la mine pe pagina sa fie valida, iti voi scrie un e-mail
Am probleme mari. Nu mai pot invata si iau note mici . Nu stiu ce sa fac. Ai o idee? Plz ajutor
te rog sa imi scrii pe adresa george@liferomania.rog scuze de intarziere
Buna ziua.
Am si eu probleme mari. Toata lumea imi spune ca sunt slab nu sunt im stare sa fac nimic etc. Sunt certat din cauza notelor sunt pedepsit si nu pot invata mai mult. Stai si prost cu increderea . Am ajuns ca nici in parinti sau in cei mai buni prieteni sa gasesc incredere. Notele mele sunt din ce in ce mai jos. Sunt inspaimantat. Am vrut sa ma sinucid dar am zis ca poate cineva imi va fi alaturi sau poate intr-o zi o sa plec dar nu mai pot astepta. Te rog AJUTOR!
sper ca adresa de e-mail cu care te-ai inscris la mine pe pagina sa fie valida, iti voi scrie un e-mail
Sunt un baiat de 16 ani care locuieste in Irlanda din vara anului 2013. Problema mea este urmatoarea: In vara anului 2015 voi da un examen numit Junior Cert. Acest examen este ca cel de capacitate pentru elevii clasei a opta iar in cazul de fata am de invatatdin ultimii 3 ani . Nu am facut anul intai iar engleza mea nu este avansata. Nu stiu cum sa recuperez ce am pierdut in anul 1 si in acelasi timp am ganduri de sinucidere
sper ca adresa de e-mail cu care te-ai inregistrat la mine pe pagina sa fie valida, iti voi scrie un e-mail
Nici eu nu ăa s opta pentru aceasta soluție…probabil de teama sau din respect pentru Domnul…dar nici solutia nu o pot gasii…si creseti-ma ca sunt in jurul meu „n” persoane care i cearcă sa ne impace sau sa imi dea sfaturi… habar nu aveti de cate ori am auzit „uita-l”;”nu merita”;”nu vezi ca te raneste?!
Ba vad…dar intrebarea e: voi chiar credeti ca mie imi place sa sufar…sunt indragostita de el de 3-4 ani… am fost cei mai buni prieteni dar de curand nu am mai rezistat si i-am spus ce simt pentru el…am continuat ca prieteni… dar o prietenie extrem de tumultoasă… aparand din ce in ce mai multe certuri…pana la urma… dupa 3 luni intregi in care nu ne-am vazut si nu ne-am vorbit deloc puteam jura ca am trecut peste… dar de unde…ma obijnuisem sa ma gandesc la el si ju imi mai dadeam seama cand o faceam…cand in sfarsit ne-am vazut…a venit la mine si a spus ca ar vrea sa numai fim certati…ca nu merita…In seara aia ma condus acasa si am stat pe afara pana foarte tarziu…desigur…nu numai noi…dupa cateva zile ne-am lasat purtati de val si am ajuns ” unul in brațele celuilalt” …tot incerca sa ma sarute si cu greu il refuzam…nu puteam s a o fac…avea prietena…mi-a zis ca s-au despartit…mi-a cerut sa fim impreuna…a doua zii mi-a spus ca nu poate…nu vrea sa ma raneasca …dar el nu se despartise defapt de ea…ma mințise!… Eram suparata…nu i-am vorbit…dar el tot se comporta ca si cum nimic nu se intamplase…intr-o alta seara am ajuns din nou „imbratisati”…eram cu toti pe afara… dar a fost cea mai frumoasa seara…am ramas doar noi doi…ne sarutam incontinuu…simteam ca ma iubeste…mi-a spus din nou ca nu mai era cu ea…nu il credeam cu adevarat… dar totul din mine ma atragea mai apriaape…nu ma mai interesau consecintele…dupa cateva zile ne-am despărțit…el se comporta ciudat…un timp nu mi-a vorbit…dupa care a inceput sa spuna ca eu am incercat sa il despart de restul iubitelor pe care le avusese…Doamne…nu puteam sa cred ca ceva asa frumos se transforma se într-un cosmar doar intr-o saptamana…Dupa iar nu am mai vorbit…niste prieteni au incercat sa vorbeasca cu el pentru mine…dupa am vorbit eu…tot aveam speranta ca isi va da seama cat il iubesc si se va intoarce…dar…nu era asa…ăa spus ca nu vrea sa mai aiba nimic de aaface cu mine…dar eu inca il iubesc!…nu pot trai fara el…dar v a dati seama ca nu il pot oblig ăa sa ma iubeasca…vreau sa fie fericit…si am mai fost cu baieti dar el e chiar special…dupa cat am suferit acesti 4 ani…as mai suferi 10 vieti asa…numai sa fie el langa mine. Il iubesc din tot sufletul…dar nu mai pot astepta…si nici nu stiti cat de mult a durut sa il aud vorbind despre alte fete…sa imi ceara sfaturi…eu doat ii ziceam sa aiba grija si uite unde s-a ajuns…va rog mult…astept sfaturi…nu stiu ce sa fac…el e singurul pentru cate traiesc…pentru mine nu e o banalitate cum probabil ar putea parea pentru voi…va rog!
Ai sa lasi in urma orice speranta ca doar sti ca gura lumii doar toaca …toaca vorbe aiurea, am o problema,cei sincer ca vreau sa ma sinucid…..nu tot timpul ma gandesc la asta….cand sunt ametit…..dar totusi ,beat sau nu ….eu nu vreau sa mai gandesc asa ,si degeaba ….cand ma gandesc ca trebuie sa mai dau o data prin fata oglinzii,numa acolo imi vine sa sparg oglinda si sa…..nu stiu….sa ma tai.Probabil m-au influentat colegii de liceu,ca mai faceau glume pe seama mea,spuneau adevarul ca sunt cum sunt chiar si in gluma si asta doare,sa rada o clasa intreaga de tine pe seama fizicului tau. Apoi anturajul tampit din jurul meu, toti sunt cum sa spun …..termenul ala de ,,smecheri”….de nu faci ce iti spun ei o sa ti-o iei rau. Am gasit totusi pe cineva inca speciala pentru mine in ciuda a ce mi-a facut.Ma dezamagit,ma parasit (in sensul ca a uitat complet de mine)…nu vreau sa ii arat ca sunt suparat pe ea si ii zambesc cand o vad,dar ce folos ca zambetul ala ii de fatada,Stiti foarte bine cum sunt tinerii din ziua de azi in relatii cu un partener/a …..DE FATADA!!!! Sunt o fire care pune tot la suflet, nu pot sa vad o persoana draga mie ca ma raneste….si ma supar din orice vorba aruncata de ea(alti baieti,fosti iubiti) n-o mai suport ,dar nici nu vreau sa o vad trista asa ca tac si vreau sa rabd ca ii mai bine.Poate nu stie ,inca ii timida,inca nu stie sa se ascunda…..ce dracu vorbesc eu aicia ???, fiti veseli cat se poate,va doresc multa sanatate,si sa nu suferiti din orice situatie,creazati o lume a ta, pune de o parte cele bune si cele rele,catarestele si o sa vezi ca inclina spre bine,ii doar un sfat,eu imi bag pula in ea viata,NU nu conteaza problemele mele,asta-i decizia mea,sunt o persoana deprimata,nu vreau atentie,nu vreau decat sa mai las un mesaj p-aicia …..tot respectul pentru creatorul site-ului,nu ma lua in seama, ii prea tarziu pentru vreun sfat bun ca o sa se transforme pana la urma intr-unul rau.Imi pare rau pentru limbaj,o zi buna . comin :)))
ti-am trimis un e-mail. te rog sa imi raspunzi
Daca primesti vreo notificare de la acest mesaj, te rog sa iei legatura cu mine.
Buna ziua eu una chiar vreau sa mor pentru ce sa traiesc, nu am barbatul pe care il iubesc. Sunt casatorita de trei luni si am 3 băieții frumosi, dar problema nu sunt copiii ci sotul este violent, agresiv, vrea doar sa fac ce vrea el adica sa stau acasa sa nu plec nicaieri si daca plec ma urmareste, ma streseaza cu telefoanele. Vreau sa divortez sunt casnica stau la mila lui. Vreau sa divortez fara sa afle el si nu vreau sa implic copiii.
buna. pot sa iti scriu in e-mail pe adresa pe care ai lasat-o cand ai scris pe blogul meu?
Bună. Nici nu știu cum sa încep..Am 21 de ani și trec printr-o perioada foarte grea,tot ce gândesc de vreo 3 luni e sa îmi pun capăt pentru ca ma vad fără nici un rost in viata..nu am nici un prieten,când vin de la munca stau tot închis un cameră..cu părinții nu prea comunic,pe sora mea o urăsc.. nu sunt capabil de nimic. M-am închis atât de mult în mine încât nici sa mai vorbesc nu știu. Singura soluție pe care o găsesc e sinuciderea!
Salut, Andrei. Mi-ar placea sa te surprind spunandu-ţi că în urmă cu 22 de ani eram exact în aceeaşi situaţie ca a ta, cu diferenţa că eu nu aveam părinţi cu care sa vorbesc, chiar dacă mi-aş fi dorit. Nu vedeam la doi metri în faţa mea nici o perspectivă şi, la fel ca şi tine, îmi trecea prin minte gândul să mă sinucid. Nu vorbeam cu nimeni, eram foarte timid, şi trecutul mă apăsa ca o vină, în ciuda faptului că prea puţin din trecutul meu reprezenta vina mea. De ce îţi spun aceste lucruri? Ca să ştii că înteleg despre ce vorbeşti, pot spune cu încredere că ştiu prin ce treci. Mai mult, vreau să te ajut să depaşeşti acest moment. Un lucru e clar: sinuciderea nu e soluţia, e doar adâncirea ei. Iar motivul pentru care mi-ai scris e, sigur, faptul că vrei o…rezolvare, o ieşire din situaţia asta.
Bună ! Numele meu este Alexandru, scuzați-mă că vă deranjez cu întrebarea mea chiar în pragul anului nou , și cu acest prilej vă urez sărbători fericite și un an superb tuturor, dar vreau să mă descarc și eu , m-as bucura foarte tare dacă as fii ascultat .
Am 16 ani , la vârsta de 8-9 ani ai mei s-au despărțit, în acel moment mi sa rupt sufletul deoarece mama m-a câștigat în instanță, și eu eram mai tot timpul cu tata,țin la el foarte mult . Nu spun că n-o iubesc pe mama , țin la ea la fel de mult (dar situația e foarte complicata) ca să n-o mai lungesc, eu învăț,dar parca nu am notele și rezultatele dorite și simt că în călătoria mea de a-i face pe toți fericiți (mama,tata , prietenii) mă distrug , sunt foarte sensibil,chiar nu știînțeleg ce am de făcut. Mulțumesc mult pentru atenția acordata !
Salut, Alexandru. Multumesc pentru urari, desi imi dau seama ca tu ai mai multa nevoie de fericire in aceste momente. Dupa cum ai spus si tu, ai cazut cumva la mijloc intre pretentiile celor din jur, iar asta te distruge. Trebuie stabilit clar daca aceste pretentii vin din partea lor sau doar din partea ta, adica sa ii multumesti pe ceilalti. Ei iti fac viata un calvar sau tu ti-o faci singur. Oricum ar fi situatia (de la ei sau de la tine) rezultatul e ca tu nu iti traiesti propria viata; tu traiesti ce vor altii. Nu esti singurul tanar care trece printr-o astfel de situatie: multi parinti isi imprima in copiii lor propriile frustrari si neimpliniri. Parintii au vorba asta: „daca eu n-am avut, macar copiii sa aiba”. Dar asta inseamna sa ii determine pe copii sa faca si sa gandeasca cum vor ei (parintii), copiii devin sclavii dorintelor parintilor. E greu la 16 ani sa iei niste decizii pe picioarele tale, dar cred ca cea mai importanata decizie, deocamdata, e sa decizi a cui viata vrei s-o traiesti: a ta sau a altora – sa iti implinesti propriile visuri sau sa ii multumesti pe altii. Nu-ti mai spun ca pe altii nu-i multumesti niciodata.
Îți mulțumesc foarte mult pentru răspuns, un an nou fericit apropo , am vorbit cu tatal meu despre asta, mă simt mult mai m-am lămurit cu multe situații, sper că și ceîn ce vad acest răspuns să se redreseze. Dragii mei , trăiți cum vreți voi (dar sa aveți o limita) aveți grija de voi , eu sincer cred că m-am regăsit, gasiti-va drumul și urmati-l ! Sper că am dreptate domnule George =)) sper să ai o zi frumoasa , apreciez mult ce faci pentru oameni , ești un adevărat român , respect pentru tine și omenia ta !
Mie foarte greu sa trec peste o despărțire de 6 ani a fost primu meu baiat si imi doresc sa mor
Draga Bia,
Inteleg sentimentele pe care le ai, insa trebuie sa realizezi faptul ca viata oricarui om e independenta, pana la urma, de ceilalti. E una sa ai o relatie cu cineva si alta e sa fii dependent de cineva. Relatiile pe care le avem cu ceilalti trebuie sa ne creasca, sa ne infloreasca, sa ne dea chef de a trai; in momentul in care scade cheful de viata, acolo avem, de-a face cu o relatie toxica sau cu o dependenta. Nu se poate opri viata ta la un individ care, probabil, nici nu se mai gandeste la tine. Si e un lucru firesc, atata vreme cat nu sunteti impreuna. Accepta acest lucru ca pe ceva absolut normal. Sinuciderea nu rezolva nici un fel de problema. Niciodata, nicicand, nicicum.
Bună, vreau să ma descarc si eu cumva si nu prea stiu cum, am gasit blogul tau, si m-am gandit ca poate mai ajuta cu o parere de a ta😁. Pentru inceput vreau sa iti spun ca am 17 ani si de 10 ani parintii mei au divortat si s-au recasatorit, eu am ramas cu mama mea… Tatal meu vitreg ma bate, ma bate atunci cand vine acasa de la munca si un lucru nu este facut, ma pune sa curat la porci…eu ma gandesc uneori ca lucru ca o proasta si oricum nu ma aleg cu nimic..ca ma considera o sluga in aceasta casa. Am un frate mai mic, are 7 ani face diferenta intre noi. Inteleg, e copilul lui, doar ca aceasta diferenta pe care o face ma duce intr-o depresie, si tot ceea ce imi doresc este sa mor, simt ca nu o sa am un viitor..ma tem pentru faptul sa nu dau si eu de un soţ asa agresiv… Tatal meu biologic nu ma cauta deloc, si asta ma doare foarte tare. Acestui om cu care stau in casa, nu pot sa ii spun tata deoarece nu simt asta, si il urasc.
Buna, Adina,
Ma bucur ca ai avut curajul sa imi scrii. E foarte important atunci cand ai probleme sa vorbesti cu cineva. Cand am citit ceea ce mi-ai scris mi-am adus aminte de Cenusareasa: o fetita care traia impreuna cu mama vitrega si cu surorile vitrege, si care ii faceau viata amara. Anumite lucruri nu se potrivesc, insa ideea de baza ramane: astfel de povesti s-au inspirat din realitatea populara. De aceea, un alt lucru important pe care vreau sa il retii este faptul ca nu esti prima persoana care trece printr-o astfel de situatie. Nu spun asta ca sa minimalizez necazul tau, ci pentru a te feri de gandirea de tipul „nimeni nu sufera cum sufar eu”, pentru ca este o capcana pentru minte. Toti suferim in fel si chip, suferinta face parte din viata noastra, intr-un fel sau altul.
Nu stiu daca ai vorbit cu mama ta despre situatia aceasta, nu stiu daca ea cunoaste prin ce treci tu. Daca ea stie si nu face nimic, poate ar trebui sa vorbesti cu dirigintele la scoala, sau cu directorul: oricare persoana care poate interveni in situatia ta. Nu traim in padure si nici in Evul Mediu; exista niste legi, care te pot apara, chiar daca de obicei sunt incalcate. Autoritatea Tutelara sau Directia pentru Protectia Copiilor cred ca ar avea ceva de spus in aceasta privinta.
Poate acest tata vitreg are nevoie de o zgaltaiala, poate nu isi da seama de diferenta pe care o face intre tine si fratele vitreg, pentru ca e „natural” sa iti iubesti copilul tau mai mult decat pe al altuia. El trebuie sa stie, insa, ca angajarea in casatorie cu mama ta, trebuie sa il faca responsabil ca tata si pentru tine. Daca nu poate face acest lucru, atunci si atitudinea poruncitoare si agresiva fata de tine trebuie sa inceteze.
In privinta casatoriei tale e prematur sa ne gandim la asa ceva. Trebuie doar sa iti propui sa nu faci aceeasi greseala ca si parintii tai, ma refer la divort, mai ales daca la mijloc sunt si copii. De aceea trebuie sa deschizi bine ochii si sa nu te arunci in bratele primului venit, care doreste sa iti ofere „luna de pe cer”.
Dupa cum vezi lucrurile tin mai degraba de o anumita forma de responsabilitate. Chiar si atunci cand lucrurile scapa de sub control, trebuie pastrata responsabilitatea: am comis-o, trebuie sa o indrept!
Imi place cum scrii, asta arata ca esti o fetita inteligenta, cu siguranta vei gasi drumul. Dar nu dispera. Tine-ma la curent cu evolutia situatiei. Astept sa revii.
Buna Adina, am sa incerc sa-ti raspund si eu la problema ta, deoarece am trecut prin aceleasi lucruri.
Am aparut pe aceasta lume doar pentru un singur motiv: acela ca parintii mei sa fie lasati sa se casatoreasca. Parintii mamei mele nu erau de acord cu casatoria lor si, pentru a-i indupleca, mama a ramas insarcinata. Pe vremea lui Ceausescu, daca lasai o fata insarcinata, trebuia sa o iei de sotie. Asa ca parintii mei s-au gandit ca daca voi apaream eu, parintii mamei va fi de acord intr-un final cu casatoria. Dion pacate nu a fost asa.
Dupa vreo doi, trei ani de la aparitia mea, mama mea se saturase de situatia asta si s-a hotarat sa se casatoreasca cu un alt individ. Pentru ca eram foarte mic si nu intelegeam ce se petrece, mi s-a spus ca acesta ar fi tatal meu, iar adevaratul meu tata mi-a fost prezentat in calitate de unchi. Abia la varsta de 15 ani am aflat adevarul.
Tatal meu vitreg, caruia ii placea foarte mult sa bea, ma batea mereu din orice motiv: orice faceam, bun sau rau, pentru el nu era bun si in consecinta ma batea; daca ma murdaream la joaca, cand ajungeam acasa ma batea; daca ma batea careva afara si mergeam la el sa-i cer ajutorul, ma mai batea si el, iar asta m-a facut sa ma apuc de Arte Martiale, pentru a-mi purta singur de grija.
Intr-o Duminica seara, am ajuns la ora 21.00 acasa (mama mea era plecata in orasul meu natal) iar el m-a intrebat: „de unde vii la ora asta?”, la care eu i-am raspuns:”de afara, de la joaca”. „Intoarce-te de unde ai venit si acolo sa ramai”, mi-a zis.
Aveam ceva rude in apropiere si m-am dus sa dorm la ei, dar a venit dupa mine si, desi ma ascunsesem sub pat, m-a gasit si m-a data afara si de acolo. Am dormit afara pe iarba si prin scari de bloc timp de trei nopti. Mancam ce-mi dadeau ceilalti copii. La scoala i-am povestit dirigintei mele (eram in clasa a-8-a) si am rugat-o sa vorbeasca cu profesorii sa ma inteleaga ca nu am caiete sau carti, deoarece tata ma daduse afara din casa. Abea dupa cateva zile, tatal meu vitreg a venit sa ma caute, m-a luat in casa, am facut dus si m-am schimbat de hainele pe care le aveam pe mine, dupa care am mers la gara sa o aducem pe mama.
Nu i-am spus mamei mele de cele intamplate. Nu voiam sa iasa certuri in casa si, intr-un final, tot eu cu mama sa luam bataie (obisnuia sa o bata si pe ea).
Pana la varsta de 15 ani spuneam tot timpul „sa dea Domnul sa aflu intr-o zi ca asta nu este tatal meu”, si iata ca acea zi a venit. Trebuia sa-mi eliberez buletinul, pentru care eu imi pregatisem o semnatura cu numele de familie pe care-l vazusem pe usa. In scoala generala avusesem numele mamei mele de familie, nu si pe al lui, desi el incercase sa ma infieze. Din aceasta cauza abia la varsta de 15 ani mi-am eliberat buletinul.
Cu o zi inainte sa imi elibereze buletinul, mama m-a luat in sufragerie, a inchis usa dupa ea si mi-a zis ca trebuie sa-mi pregatesc o semnatura cu numele meu. Atunci eu i-am spus ca am deja semnatura cu numele pe care il vazusem pe usa. Am fost suprins sa aud ca acela nu era numele meu, ci altul al unei alte persoane, adica adevaratul meu tata. Drept sa-ti spun cu un ochi plangeam si cu celalalt radeam, era un sentiment foarte ciudat. Atunci mi-am amintit ca de ceta ori ma intalneam cu acel unchi” aveam un sentiment ciudat ca exista ceva intre noi.
Dupa o perioada l-am intalnit si in calitate de tata, si nu de „unchi”, cum fusese pentru atatia ani. Dar asta nu a schimbat mare lucru. Am continuat sa stau cu cel vitreg, luam bataie in continuare, atat eu cat si mama mea. Pana intr-o zi in care m-am ridicat si i-am spus: „Daca o mai bati pe mama, mana cu care ai lovit-o ti-o fac bucatele”, iar de atunci nu s-a mai atins de noi.
Nici tatal biologic nu a fost cine stie ce. Pentru mine si el e un personaj negativ, pentru ca nu m-a ajutat cu nimic. Noua lui sotie nici nu stia de existenta mea. Nici ea, nici ceilalti copii ai ei.
Dar toate aceste lucruri m-au facut sa devin un om mai puternic, si asta pentru ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti due. Toe El ne ajuta sa trecem peste toate incercarile, chiar daca la momentul respectiv noi spunem ca sunt prea multe si grele. Eu, acum sunt foarte bine, am o familie care ma iubeste si pe care o iubesc, ne respectam reciproc, suntem sanatosi, iar asta este cel mai important. Eu nu am renuntat niciodata sa sper si sa lupt pentru binele meu; te rog sa faci ceea ce am facut si eu, si ai sa vezi ca va veni ziua cand soarele va straluci si pe strada ta.
Dumnezeu este acolo sus si nu doarme.
După ce treci prin jocul balena albastra mai vrei tu sa trăiești? Mai vrei sa rezolvi aceasta problema? Eu unu nu pot trece decât sa stau in viata asta care nimeni nu o poate înțelege prefer sa mor pana la urma oricum toți vom muri…
Faptul ca „toti vor muri” si sinuciderea sunt doua lucruri in esenta diferite. Sa nu ascundem in fata unor afirmatii generaliste o problema particulara.
Eu am 32 de ani si nu am nici un motiv sa traiesc. Ma plictisesc groaznic, nu mi place serviciul la care sunt. Nu mi doresc nimic decat o moarte usoara si am gasit solutia. Sa renunt pentru 2 saptamani la apa si mancare. Am fost la psiholog si mi a zis ca nu are ce psihoterapie sa aplice in cazul meu. Efectiv nu mi mai doresc nimic.
Vreau sa discutam. Lasa-mi o modalitate de contact online: facebook, de pilda, sau un nr de telefon sa vb pe watsup. dar as prefara facebook.
salut! ….ai depasit momentul……sau esti inca dominat de sentimente similare, daca da, am putea discuta pe aceasta tema …..ady 0742493089
Hey… poate imi poti da niste sfaturi nu stiu … ma gandesc ca moartea e cea mai buna solutie pt ca nimanui nu ii pasa de mn parintii nu ma inteleg niciodata cand am o problema mam departat de ei tare nu mai vorbesc cu nimeni toata lumea se ia de mine ca sunt ciudat , urat, etc. Pur si simplu ma urasc , Urasc tot la mn nu cred ca daca as muri iar pasa cuiva si chiar si asa doar toti murim odata deci mai devreme sau mai tarziu tot se va intampla 😦
Deja incepusem sa ma tai pe la maini parintii au vazut si nu au zis nimic nu le pasa de mine :(((
poate imi poti da niste sfaturi nu stiu :(( multumesc anticipat :((((
Ti-am scris in e-mail, sper sa fie valabil.
Da mai este valabil dar eu am Twitter am sa imi fac un cont de facebook daca e mai usor sa vorbim acolo multumesc vreau doar numele dumneavoastră de facebook atât multumesc mult 😦
numele pe facebook: George Curinii, am la profil o poza in tricou galben mai haioasa…
cum a ramas?
Imi fac eu facebook acum si va dau add sa vorbim multumesc
Hei, am 19 ani si ai spus ca pot sa scriu aici despre problemele pe care le am si m-am gandit ca este o solutie buna sa o fac, avand in vedere faptul ca chiar nu mai stiu ce sa fac ca sa scap de ele. Sincer, stiu foarte bine ca multe persoane au probleme mai mari ca ale mele, doar ca pur si simplu simt ca sunt intr-o continua stare de depresie, iar asta ma face sa nu imi pot traii viata asa cum vreau. Nu pot fi fericita absolut deloc. Deci ca sa incep, as putea spune ca pentru inceput ma simt foarte inferioara persoanelor din jurul meu. Simt ca si cum sunt un nimic pe langa ele. Mai mult de atat, la liceu, sunt mereu luata in ras de catre colegii mei si chiar daca incerc sa ii ignor si sa trec mai departe pur si simplu nu pot pentru ca stiu ca din cauza lor majoritatea din liceu se feresc de mine. Mai mult decat atat, am fost chiar fericita pentru un moment atunci cand un baiat mi-a scris pe facebook. Bineinteles, ca am vorbit cu el, ba chiar ne-am si vazut o data si se intampla prostia ca incep sa imi apara sentimente pentru el, iar acesta mai mereu ma lasa in seen fara sa imi raspunda la mesaje desi este online, iar asta ma face sa ma simt foarte neimportanta pentru el si este ca si cum nu m-ar placea. Iar gandul asta negativ imi tot circula in minte si ma face sa cred ca niciodata nu o sa cunosc si eu iubirea sau ca niciodata nu imi va fi impartasit acest sentiment. Ma simt atat de inutila si fara nicio speranta in viata asta de mizerie incat de multe ori m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa dispar. As aprecia mult daca ai citi si mesajul meu si mi-ai da un raspuns. Multumesc.
In timp ce citeam ceea ce tu ai scris, mi-am amintit de mine: slabutz, timid, cu o nevoie profunda de dragoste, coplesit de complexe de inferioritate…nu mai vedeam nici un viitor. Un timp incepusem sa iau si tranchilizante pentru a scapa de sentimentele negative care ma copleseau. Din fericire pentru mine sensibilitatea mea a fost un atu: un prieten m-a ajuta sa inteleg ca indiferent ce cred altii despre mine (desi recunosc ca ideile proaste erau diar in mintea mea), si indiferent ce cred chiar eu insumi despre mine, Cineva e deasupra tuturor si vede lucrurile in mod obiectiv: Dumnezeu. Dar nu „dumnezeul” arhaic al multora, ci acel Dumnezeu care doreste sa fericeasca pe oameni, sa ii ridice si sa le redea demnitatea pentru care ei au fost creati. In ochii Lui ai o mare valoare, El fiind singurul care apreciaza fara sa aiba nevoie ca el insusi sa fie apreciat. El nu e ca oamenii, care azi iti zambesc si maine iti intorc spatele. Ai nevoie de El ca sa devii independenta, ca sa iti vezi tu insuti valorea pe care o ai, In general depresia ne intuneca rationamentul si face ca sentimentele pe care le simtitm sa fie cu mult amplificate. Ai nevoie sa te linistesti: tu nu ai nevoie sa demonstrezi nimanui ceva. Avem o valoare nu prin ceea ce facem, ci in primul rand prin ceea ce suntem. Daca te simti „inutila”, asta nu e o tragedie. Noi nu suntem „utili”, nu suntem caini de paza, nici cai de calarie, suntem oameni cu demnitate si valoare pentru ca Dumnezeu ne da aceasta valoare. Ceea ce „facem” e secundar.
Buna. Ma bucur mult pentru faptul ca ai ales sa imi scrii si iti raspund cu mult drag. Primul si cel mai important lucru pe care ar fi bine sa il tii minte este faptul ca toti oamenii, dar in special adolescentii si tinerii, experimenteaza o nevoie profunda de semnificatie. Ei au nevoie sa stie ca sunt importanti. Ttoi avem aceasta nevoie. De aici pornesc tot felul de asa zis „conflicte” interioare. Deci nu e ceva iesit din comun, nu ti se intampla numai tie, ca si cand tu ai avea vreo problema. Esti un om normal, absolut normal. Si eu am trecut prin ce trecu tu: aveam sentimente de inferioritate, intotdeauna oricine era mai dragut, mai aratos, mai smecher, mai destept decat mine, iar eu eram cel mai urat, cel mai slab, cel mai prost etc. Exista ceva in noi care ne face sa ne comparam cu altii, ceea ce e un lucru bun atata vreme cat acest sentiment ne impulsioneaza sa ne dezvoltam. E ca atunci cand dai de un obstacol: ori te straduiesti sa il treci si odata cu asta te maturizezi, ori treci pe langa el sau il eviti dar tot timpul traiesti cu sentimentul esecului sau al inutilitatii. Acuma, nu e un capat de drum daca uneori nu avem forta necesara sa trecem peste un obstacol, trebuie doar sa intelegem ca viata nu e lipsita de ele. Deci e normal sa nu fie totul roz intotdeauna. O planta care creste si se dezvolta intampina unele obstacole: intai trebuie sa sparga samburele din care germineaza, apoi sa lupte sa urce la suparafata pamantului catre lumina…
Faza cu baiatul de care mi-ai spus e normala in conditiile in care tu ai o mare nevoie de semnificatie, care poate proveni de la o relatie mai rece cu parintii, familia etc. In astfel de cazuri tineri se arunca, uneori fara discernamant, in tot felul de relatii, pentru a-si implini aceasta nevboie. Sunt fete care ramana insarcinate, doar pentru ca au avut nevoie de dragoste si un baiat a p;rofitata de acest liucur, sau baieti care se sinucid pentru ca o fata nu le-a mai dat atentie. Nevoia aceasta de semnificatie nu trebuie sa ne duca in postura de a ne arunca in bratele oricui.
In plus, ceea ce este cel mai important, chiar daca poate tu nu simti asta, tu ai o valoare a ta proprie care nu are nici o legatura cu pretuirea pe care ti-o dau altii. Pretuirea pentru mine insumi nu este direct proprtionala cu pretuirea pe care mi-o dau altii. Oamenii sunt limitati si la fel de vulnerabili ca si mine, ar fi gresit sa astept „salvarea” din aceasta directie. Inclusiv eu, iti dau doar niste sfaturi si iti scriu lucruri pe care tu probabil le stii, decui nu pretind ca te salvez din situatia ta. Nici eu pe mine insumi nui m-am poutut salva. Salvarea si rezolvarea problemelor au survenit in momentul cand am inteles ca in ochii lui Dumnezeu am o valoare inestimabila. Atunci viata mea a inflorit, totul a capatat contur, mi-am restabilit locul pe care il aveam dintotdeauna acela de om creat dupa chipul lui DUImnezeu, cu o demnitate care nu poate fi clatinata de parerea pe care o au altii despre mine si nici macar de parerea proasta pe care eu insusmi mi-o fac despre mine.
Te simti inutila pentru ca noi am fost creati pentru a crea la randul nostru din lucrurile existente, iar disparitia ta nu va rezolva aceasta problema. Din contra, trebuie sa vina o vreme a cunostintei, a constientei, si poate acum e vremea ta, cand citesti aceste lucruri. O problema nu se rezolva prin disparitia celui care a intampinat problema, ci prin lupta cu ea, prin rezolvarea ei.
George pot vorbi si eu cu tine pe mess?
Buna ziua,
As vrea sa stiu care ar fi doza letala de supradojaz cu alprazolam ? Mai am si trittico si serlift daca ajuta la aceasta comboinatie.
Nu as vrea sa raman in coma sau sa fiu o leguma si sa imi chinui si mai mult mama si bunica. Am 23 de ani, aproape 24. Mi-am distrus familia cu jop***aile de noroc, am datorii cat ar trebui ca eu cu mama sa muncim 10 ani impreuna pentru banci. Plang zilnic ca am adus-o si pe ea aici, mai ales cand imi spune „mami te iubeste”.
Nu mai suport ! Va rog raspuns la intrebare.
Sunt asa obosită de atatea probleme, de a încerca de a face bine. Nu am vrut nimic de la viata decat sa fiu fericita alaturi de soțul meu. L am susținut în tot ceea ce facut si cand i a fost greu am fost acolo pt el asa cum am putut, mai stresanta,mai calma, dar am fost. Nu stiu parca nimeni nu ma intelege si pe mine, ca nu mai am putere si vreau liniste si timp pentru a mi reveni psihic. Am ajuns la concluzia ca moartea este singura care imi ofera asta, liniștea și odihna. Simt ca înnebunesc sau am înnebunit,am atatea gânduri negre…vreau sa scap dar nu stiu cum…cum pot scapa de gânduri…cum imi pot elibera mintea obosită…singura modalitate este moartea, dar sunt lasa si fricoasa. Parca nimeni nu ma iubeste si ma intelege, mai ales soțul meu…Nu stiu ce sa fac, nu stiu….
O adresă de email te rog se poate?
georgecurinii@gmail.com
greatmutaba@gmail.com he can help you bring back your ex lover
Sufăr de ceva timp …de depresie . Am ajuns la psiholog…psihiatru Dar nimic nu ma poate ajuta. Job-ul imi intensifică stările….simt răutatea colegilor.
Am in cap de ceva timp…ca daca o sa mor nu o sa mai sufăr..
Am 35 de ani…multe eșecuri în viața mea din punct de vedere profesional, sentimental…Am incercat f multe metode de a ma ridică la suprafață dar nimic nu ma ajuta.
Mi-am dar un timp..pana la 40 ani!
Buna. lasa-mi o adresa de e-mail valida, o voi vedea doar eu.
18 ani, de 6 ani sunt doar cu mama mea ce are probleme cu alcoolul, de 6 ani ma chinui sa am grija de ea, sa o inteleg de ce, sa o ajut sa nu mai bea, dar totul in zadar, niciodata nu am privit viata ca ceva frumos, cel putin de 6 ani. M-am saturat sa fiu unica matura dintre noi doua, am ajuns sa vreau sa.mi fii petrecut copilăria, adolescenta, sa fiu eu copilul , la un moment dat i.am zis ca eu nu mai pot si ca o sa ma omor si ea mi.a raspuns „ce mai astepti”… am inceput sa nu o mai suport cand o vad bauta, ma i.au crize, ma dau de pereti, fac orice sa nu mai simt durere sufleteasca… dar trupeasca, ea doare mai putin. Am incercat sa.mi tai venele, nu am avut curaj pana la capat, am luat pastile dar nici asta nu a functionat. M-am saturat sa ma doară nu mai stiu ce sa fac. Ma rog la dumnezeu sa ma ia el, dar nu face asta, vreau sa am destul curaj sa o fac singura!
Buna. Vreau sa stii ca inteleg foarte bine situatia prin care treci. Si parintii mei au fost alcoolici. E adevarat ca e multa vreme de atunci, tu traiesti acum aceste momente si imi dau seama cat iti este de dificil. Nu vreau sa iti dau sfaturi, ar fi ultimul lucru de care ai avea nevoie, insa trebuie sa iti sun cateva lucruri, daca tot mi-ai scris.
In primul rand incearca sa privesti situatia asta fara iesire in care te gasesti ca pe scara. O scara pe care pasesti ca sa te ridici la un alt nivel. Felul cum ne raportam la suferinta poate sa ne doboare sau sa ne inalte. Imi dau seama cat e de greu la varsta ta acest lucru, dar incearca. E ca-ntr-o competitie: toti alergam, dar nu toti avem aceleasi piedici. Depinde si de tine cum privesti lucrurile.
In al doilea rand, nu te lasa biruita de depresie. Stiu ca toate sunt pe capul tau, dar nu se intampla nimic grav daca le lasi mai moale. Fă altceva, du-te si te plimba, intalneste-te cu prietenii, nu trebuie sa fii dadaca mamei tale. Că te intalnesti inevitabil cu ea, asta e partea a doua, dar nu lua toata povara ei asupra ta, ca nu poti sa o duci.
3. Scrie-mi pe georgecurinii@gmail.com oridecateori simti nevoia. Nu te lasa coplesita de aceasta situatie. Vei veea ca peste cativa ani, cand o sa iti amintesti de aceste momente, lucrurile vor sta altfel.
Astept sa imi scrii.
Vreau sa mor si punct nu mai suport nimica
Vreau sa vorbim, lasa-mi o modalitate de contact (telefon, facebook etc).
Amn da… Am 22 de ani și as vrea sa mor, sa vad dacă măcar asa cuiva i-ar pasa de mine, sa vad dacă cineva s-ar întreba ce am pățit si dacă i-ar fi mila de mine… E o poveste mai lunga! Crezi ca ai timp sa mi-o asculți? Nush, toți au ascultat-o dar ce? S-a rezolvat!! Nu, de 4 ani tot ma mint ca merit ceva mai bun, iar când dau de acel ceva, face tot posibilul sa-mi dovedească cât de nefolositoare și proasta sunt… Îmi pare rău…
Da, am timp s-o ascult. Pagina aceasta e fondata cu scopul acesta. Astept sa imi spui ce s-a intamplat.
Bună. Se poate o adresă de email,va rog!
Buna!
Cautand pe google „cum sa mori fara sa te sinucizi”, am ajuns si pe acest blog. De ani buni am ajuns la concluzia ca singura varianta pt fericirea celor apropiati mie ar fi disparitia/moartea mea, aceasta fiind si singura solutie (in caz ca se va dovedi a fi o solutie) pt „salvarea” mea.
Se poate sa iti scriu mai detaliat pe email?
georgecurinii@gmail.com astept
Sincera sa fiu, mai mereu ma gandesc ca mi as dori sa mor… Nu o fac pentru ca da am niste parinti care ma iubesc si stiu cat de rau le ar face acest lucru… Am 24de ani si cand am fost mica unchiul meu l a batut pe bunicul meu si pana la ora actuala inca imi aduc aminte sangele de pe perete… In fiecare seara imi era frica sa nu vina iar si sa faca scandal, dupa acest lucru sora mea a plecat in italia si pe tata l a remarcat acest lucru la vremea respectiva, dar m a afectat si pe mine si nu lipsa ei cat comportamentul tatalui meu care a devenit mai sever(nu m a batut)… De la varsta de 14ani am avut o relație dr 3 ani si dupa despărțire mi am pierdut cel mai bun prieten la momentul acela, m a durut foarte tare… După 3 relații care au constat in șantaj si violenta… Eu sunt la facultate la ora actuala.. Dar de o perioada destul de lunga nu pot sa fiu fericita, chiar si atunci cand ma bucur am ganduri ca mi as dori sa mor si aceste ganduri sunt constante…imi este foarte greu sa fiu cu adevărat fericita si nici nu stiu cum sa o fac, sunt foarte debusolat la ora actuala si durerea pe care o simt constant nu mai trece, chiar mi as dori sa pot sa fiu capabila sa fiu fericita, dar mai mult mi as dori sa nu mai exist, m am saturat de neajunsuri, de a nu ma simti ca am si eu un loc, in orice mediu ma simt in plus, nu ma simt frumoasa… Si simt ca am ceva care ma mananca de vie efectiv oar toate evenimentele din viata mea ori sunt rele ori nu ma pot face fericita
lasa-mi o adresa de email la georgecurinii@gmail.com
Am nevoie de ajutor!!!
scrie-mi aici: georgecurinii@gmail.com
Mai are vre-un rost să sper la o viață mai bună când la 14 ani am fost abuzată sexual de tatăl meu vitreg iar mama mea nu știe lucrurile acestea.
Nu văd să am un viitor, o familie. Nu am cu cine să vorbesc despre lucrurile acestea pentru că nu am încredere. De atâta timp tot sper dar ajung din nou la concluzia că nu mai are nici un rost…
georgecurinii@gmail.com scrie-mi aici si lasa-mi un nr de watsup, un prifil de facebook…
Nu mai suport viata sunt ca intr-o închisoare zilnic umilințe și badjocuri bolii restricții si multe altele vreau sa mor nu am pe nimeni nu mai suport acea si rutină zilnică am obosit moartea e singura soluție ma rog la dumnezeu sa ma ia dar nu ma asculta nu mai pot si sunt lasa sa ma omor ce sa fac
lasa-mi un email sau scrie-mi in email: georgecurinii@gmail.com
Felicitari pentru ceea ce faci, George. ! Vreau să cred că esti un om bun… și, atunci, cu adevărat e ceva ce poate fi salvator, .. pentru unii. Ma uit ca .. de mai bine de 10 ani lumea da pe aici, și tu .. ești încă prezent. .. Putere si binecuvântarea lui Dumnezeu.. Poate vom mai vorbi vreodată, eu nu sunt acum in vreo criză…, decât de timp, de aceea nu pot acum.
S-auzim de bine!
Da, inca sunt pe aici. ai schimbat cu inca 10 ani, poate cu alte perspective, dar cu aceeasi dorinta de a ajuta. georgecurinii@gmail.com in cazul in care doresti sa imi scrii. Eu astept.