In atelierul lui Dumnezeu

Dumnezeu aduna „ciurucurile” pe care le arunca altii, pentru a le transforma in vase de cinste.

In ultimii doi ani de vietuire in camin, pentru ca eram cal mai mare dintre copii, directorul m-a solicititat sa il ajut pe maistrul de la atelierul de tamplarie.  Interesant, il chema Benone (fiul durerii).

Ma lua cu el in diverse locatii din camin, unde era cate ceva stricat si il ajutam la remedierea problemelor respective. De regula acestea constau din: geamuri sparte la ferestre sau la tablouri, rame de tablouri rupte, broaste de la usi stricate sau chiar usi sparte, fortate, scaune stricate etc. Unele din aceste probleme se puteau remedia local in cateva minute, altele necesitau un timp mai indelungat, iar in cazul altora era necesar luarea acelui obiect (scaun, tablou, usa etc) in atelier. Aceasta insemna ca problema avea nevoie de o mai mare atentie, dar si scule si ustensile care nu puteau fi folosite decat in atelier.

Mi-aduc aminte si acum: cand intram in atelier, undeva intr-o parte se gaseau toate acele obiecte stricate pe care maistrul le lua la reparat una cate una cu migala si rabdare. In fiecare zi bancul lui de lucru era ocupat.  Ceea ce m-a surprins era faptul ca unele din  acele obiecte aduse spre reparatie poposeau deseori mai multa vreme inainte de a fi luate in seama. Se ocupa intai de cele care erau mai putin avariate, si, pentru ca aproape zilnic se intampla cate vreo problema de acest fel, deseori trecea zile intregi si chiar saptamani pana sa se ocupe de vreun lucru mai serios.

Intr-una din zile a gasit un scaun, un  taburet,  rupt, desalat, pe care unii din copii inca il mai foloseau sa se legene pe el. Se descleiase de la incheieturi si se hatana in fata si-n spate. In mod simplu ar fi fost sa ii bata doua-trei cuie la incheieturi si sa mai tina asa vreo doua-trei saptamani.

Unii arunca, altii reconditioneaza.

Directorul era in sufrageria caminului cand maistrul a coborat cu acel scaun.

–         Ce mai faci cu ala? Arunca-l, dom’ne, ce tot pierzi vremea cu toate ciurucurile? l-a dojenit directorul.

–         Ma uit sa vad daca se mai poate face ceva cu el, si daca nu, il arunc.

Cand a intrat in atelier, departe de urechile directorului, mi-a zis:

–         Crezi ca eu ma iau dupa el?  Eu sunt tamplarul aici, nu el. Cum eu n-am pretentii de director, nici el sa nu-si bage nasul in munca mea.  Daca m-as lua dupa el ar inseamna sa arunc tot ce am aici. Si mi-a aratat toate acele obiecte care asteptau reparatii.

Cateva zile in timp ce lucra la ceva maruntisuri, mai tragea cate un ochi la acel scaun. Cand manca sau se odihnea se uita, iarasi, cu atentie la el. Omul acesta vedea in acel scaun ceva ce eu nu puteam vedea. Eu vedeam ce era acel scaun, iar el vedea ce putea deveni acel scaun, dar nu oricum, ci cu efort si pasiune.

Ce poate iesi din ceva aparent fara valoare, atunci cand pui pasiune si interes.

Dupa vreo doua saptamani, a luat scaunul, l-a prins in menghina si a inceput sa il desfaca usor bucata cu bucata. L-a dezmemmbrat ca in momentul in care a fost asamblat prima data. Apoi a luat bucatile,una cate una, le-a prins in menghina, le-a slefuit si le-a curatat de cleiul vechi si de alte impuritati.  A doua zi lucra tot la scaunul acela. A treia zi tot la el.  A patra zi tot asa…il tot dichisea, il invartea pe toate partile.  Vreo saptamana si jumatate pe bancul de lucru a fost numai acel scaun si sculele de care avea nevoie, in timp ce la intrare continuau sa se adune mariuntisuri pentru reparat. Totusi, in fiecare zi a acel scaun capata alta fata. L-a incleiat la loc, i-a batut niste tinte foarte fine, care nu se vedeau la exterior, apoi mi l-a dat mie sa il vopsesc cu bait (o chestie pe baza de rasini sintetice pentru protectia lemnului si care sa ii dea si culoare). Dupa ce s-a uscat l-a dat cu lac si l-a lasat, iarasi, doua zile la uscat.  Ti-era mai mare dragul sa te uiti la el. Cred ca nici cand era nou nu arata asa de bine.

A trecut ceva vreme si scaunul tot in atelier ramasese. Maistrul nu l-a dus la locul lui. Misterul l-am descoperit mai tarziu cand, intr-o dimineata, am intrat in atelier si l-am vazut pe maistru ca statea exact pe acel scaun. S-a intors spre mine zabind si mi-a zis:

–         Pai ce credeai? Ca scaunul acesta la care am muncit atat de mult il mai duc inapoi sa isi bata joc altii de munca mea?  Si-asa directorul crede ca l-am aruncat la gunoi. Intr-adevar, cine putea pretui mai mult acel scaun decat cel care l-a reparat si care a muncit pentru el?

Suntem in atelierul lui Dumnezeu. Unii sunt ciobiti ici colo, altii avariati mai serios, altii pur si simplu “loviti de marfar”. Oricum ar fi, Maistrul (Cristos, fiul tamplarului, Fiul lui Dumnezeu) se ocupa de toti cu rabdare si pasiune. Daca esti adus la reparatie si pare ca trece vremea pana cineva se va ocupa de tine, inseamna ca tu necesiti mai multa atentie.  In curand vei fi luat in primire si intors pe toate fetele, daca maistrul va considera ca se poate face ceva bun din tine.  Va durea. Va trebui sa te lasi dezmembrat pana la utlima bucatica, slefuit si curatat de toate impuritatile. Apoi iti va da o alta culoare. Si poate, cine stie, Maistrul te va pastra pentrui Sine. Pentru ca, de regula, asa se intampla: indragim lucrurile care ne-au ocupat timpul si atentia, pentru ca am investit in ele.

In mod normal toti ai Lui suntem “in reparatii” toata viata. Unii avem lucruri mai mici, altii mai mari, unii sunt dintr-un material mai moale, altii din contra. Important e sa ne lasam in mana Lui. El poate transforma oameni pe care altii nu dau nici doi bani si sa-i faca de nerecunoscut. Numai daca aruncam o privire prin Biblie: ucenici erau oameni simpli, pescari;  Maria Magdalena avusese 7 draci; orbul Bartimeu, un oropsit al sortii;  femeia cu scurgere de sange, pe care nici un doctor nu o putea salva si era considerata necurata; Saul (apostolul Pavel), care prigionea pe crestini etc.

Daca n-ai nici o perspectiva, daca ceilalti din jur nu dau nici doi bani pe tine, daca ai incercat pana acum tot felul de lucruri pentru a face ceva bun cu viata ta si nu ti-a reusit…intra azi in atelierul lui Cristos. El poate sa faca din tine ceea ce la oameni e imposibil.  El aduna ceea ce oamenii arunca, pentru a-si arata in acest mod puterea Lui desavarsita. Ai incredere in EL.

Autor: George

"Mai bine sa fii o data om decat de doua ori nimic" (Anonim)

1 thought on “In atelierul lui Dumnezeu”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s