Ma voi ridica iar

Daca ar fi sa pun in cateva cuvinte viata mea si esecurile de care am avut parte as incepe, sa zicem, cu moartea parintilor. Tragedie, nenoroc, spuneti-i cum vreti. Probabil cursul vietii mele ar fi fost altul daca ar fi trait ei, dar nu vreau sa devin nostalgic.

Am trait apoi in centru de plasament 7 ani de zile. Iarasi o treaba nasoala, care pe multi i-a terminat cu zile si i-a nenorocit.  Am iesit de acolo, m-am angajat, mi-a trecut prin minte gandul sa ma sinucid intr-un moment de depresie, cand nu mai vedeam la doi pasi in fata mea nici o perspectiva. Aici a intervenit Dumnezeu.

Apoi am fost exmatriculat in clasa a IX a, prima data cand am intrat la liceu dupa gimnaziu. Dupa o pauza de un an am intrat iarasi in clasa a IX a si am facut o scoala complementara. Era a doua oara cand faceam clasa a IX a. Dupa scoala complementara mi-a venit in minte ca ar fi fain sa fac si eu facultate, dar cele 10 clase pe care le aveam erau insuficiente pentru acest vis.

Am intrat iarasi la liceu in clasa a IX a.  Dupa primul an am fost exmatriculat. Ramasesem corijent la matematica pe toate cele trei trimestre si nu mai aveam nici o sansa, decat daca dadeam spaga profesorului. De unde? Eu nu aveam bani sa-mi platesc chiria!

Deci era pentru a treia oara cand faceam clasa a IX a.  Ma simteam ca-ntr-un angrenaj care dadea in gol.

Un an de pauza, dupa care am intrat la liceu direct in clasa a X a.  O Ordonanta de Guvern a fost data in favoarea celor care aveau scoala complemenara, in sensul ca cele doua clase erau considerate ca una de liceu. In sfarsit scapasem de clasa a IX a.

In clasa a XI a in timp ce eram la liceu, am intrat si la un Colegiu, in Braila, unde nu era obligatoriu diploma de bacalaureat. Dupa un an am fost exmatriculat: m-am certat cu directoarea si am fost nevoit sa inchid usa pe dinafara.

Am terminat liceul, clasa a XIII a si am dat BAC-ul. Nu l-am luat din prima sesiune. Am dat iarasi in a doua si l-am luat.

Iarasi un an de pauza, ca nu mai puteam intra la facultate, era prea tarziu. Anul urmator am intrat la Facultatea de Filosofie. M-am impotmolit: lipsuri materiale, absente, restante, colaps.  Am fost exmatriculat.

M-am mutat in Bucuresti. Am intrat apoi la Spiru Haret (alta tragedie!) la Drept. Din nou lipsa podibilitatilor financiare m-a determinat sa renut: intotdeauna am avut de ales intre facultate si chirie, intretinere etc.

Anul acesta (2014) am intrat din nou la facultate. Macar sunt insistent :))

Nu stiu ce vedeti voi din toata povestea asta. V-am scris aceste lucruri voua care va confruntati cu depresii, esecuri, dezamagiri, neajunsuri,  si care va ganditi la sinucidere. Am 39 de ani, o varsta la care altii sunt, cum se zice, „realizati”. Voi cati ani aveti? 15? 16? 17? 18? 19?  Va rog frumos, aveti o viata inainte! Daca n-ar fi fost Dumneseu cu mila si dragostea Lui as fi fost campion la „multisinucideri” la cate esecuri am tras.

V-ati impiedicat vreodata de treptele scarilor? Eu da, mai ales cand e intuneric sau ma grabesc.  Dar totusi treptele nu sunt pentru ca sa ne impiedice, ci sa ne ajute sa urcam. Daca te-ai impiedicat inseamna ca esti in fata unei trepte. Inca un efort si esti pe ea.  Nu dispera!

Autor: George

"Mai bine sa fii o data om decat de doua ori nimic" (Anonim)

5 thoughts on “Ma voi ridica iar”

  1. Chiar m-ai incurajat prin marturia pe care ai scris-o! Domnul sa te binecuvinteze. Imi place optimismul si perseverenta de care ai dat dovada si cu care privesti viata! multa bincuvantare>:D<.

    1. Ioana, iti multumesc foarte mult pentru aprecieri si pentru faptul ca marturia mea ti-a fost de folos. Ceea ce scriu despre mine in general….se incadreaza in motto-ul blogului: „Multi te invata cum sa reusesti, dar prea putini te invata cum sa faci fata nereusitelor”.
      Fara o modestie falsa, in aceasta privinta sunt un exemplu in carne si oase ca, impreuna cu Dumnezeu, nu e nimic imposibil de trecut. Tocmai acesta a fost motivul pentru care am scris marturia, si am afisat acel interviu…tocmai pentru a incuraja pe altii.

  2. eu… la 24 de ani ma simt foarte neimplinita. era sa fiu exmatriculata in clasa a XII-a pentru ca am avut curajul sa spun ca directoarea nu procedeaza corect intr-o anume situatie. eu nu facusem nimic, dar s-a presupus ca le iau apararea „infractorilor”. atunci am fost atat de scarbita de prostia omeneasca incat am vrut sa-i dau cu capul de pereti pe colegii mei care ma laudau ca tin cu ei… desi eu nu facusem nicio secunda asta. de ce nu vedea nimeni ce am vrut eu sa spun? unde era dreptatea? aveam in clasa retardati care vedeau numai o singura fata a unui intreg complex de lucruri; le dadeam caiete ca sa copieze… si abia daca ajungeam sa iau 8 la unele materii. dupa asta mi se acrise de tot si nu am mai fost la scoala in ultimele doua saptamani… din ce stiu eu stricaciunile au fost platite dar au fost facute altele ca asa sunt oamenii trebuie sa se razbune.

    Apoi am ratat un examen la facultatea de mate-info, dar am intrat in a doua sesiune. ce chinuri am indurat in chirie numai eu stiu. am reusit sa iau si o ciuperca de piele de care am scapat cu greu! zic ori te tii de scoala ori nu… si n-o mai faci. si am facut si facultatea. dar in primul an am stat destul de mult in somaj. Apoi nu mai aveam ce face am intra la un serviciu asta cum este… ma adaptez…

    daca o sa ajung vreodata la 30 de ani… sunt convinsa ca nu mai am nicio sansa! daca pana atunci nu a aparut nimic si pentru mine… inseamna ca n-o sa mai apara de atunci inainte. Nu va inteleg deloc pe voi astia optimistii… am primit o replica zilele trecute care mi s-a infipt in inima… n-o s-o dau aici. Dar mi-a aratat cat de putin valoram eu pentru altii. Cei care sunt sinceri. Ca pentru ceilalti deja stiu. Nu asta m-a facut sa vreau sa plec din lumea asta… viata in ansamblu. dar asta a fost ca un catalizator…

    Din punctul meu de vedere sacrificiile pe care le-am facut nu au meritat pentru viata pe care o duc. Stiu ca toti au greutati si ca vad zilnic oameni care duc o viata mult mai grea decat a mea, dar nu ma incurajeaza cu nimic!!!!!!!!!!!!!! Deloc! Eu stiu cum a fost sa ajung aici… si nu a fost deloc usor. Si ceea ce-mi imaginam eu in copilarie era cu totul altceva de lumea asta fara suflet… Mai stau aici ca sa-mi platesc niste datorii fata de oamenii la care am apelat din greseala si acum imi cam scot pe nas… apoi o sa fie vara. Nu simt nicio bucurie! Sunt atat de singura de parca as fi murit deja. E un gol in inima pe care nu stiu daca cineva il poate intelege. Si mai uit pe strada… ochii oamenilor se uita amenintator catre mine. Desi eu nu le-am facut nimic. Am inceput sa merg cu capul plecat sau sa mai uit in alta parte!!!! Nu suport privirile oamenilor. Sunt ingrozitoare. Nu stiu de ce… dar jur ca asta e purul adevar! Asa am zis ca nu trebuie decat sa raman pana imi platesc niste datorii fata de cunoscuti, am citit si pe blogul cuiva casa nu te sinucizi chiar de sarbatori ca mai ai rude si nu e frumos sa le strici buna dispozitie… ceea ce e corect.

    dar tot am sa o fac. sunt convinsa de asta…

  3. Eşti liber să cazi, eşti liber să te ridici… La fel, eşti liber să îţi creezi propria ta lume, chiar dacă la început e mică, cam cât o frază, o foaie de caiet sau o carte.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s