Hitler din noi

Cu cativa ani in urma am citit o carte intitulata “Adevaratul Preot sau Ce ar face Isus in locul meu?”(Ch. M. Sheldon) pe care v-o recomand cu placere daca o mai gasiti. Plecand de la ideea titlului acestei carti, inversand putin directia titlului, eu va propun teza “Ce ai fi facut daca erai in locul lui Hitler?” E adevarat ca aceasta implica un efort mental deosebit. In plus nu veau ca cineva sa creada sau sa isi inchipuie ca incerc sa inventez o noua teologie cu acest subiect. Consider ca fiecare din noi este responsabil inaintea lui Dumnezeu de faptele sale, indiferent daca acestea s-au nascut si s-au format in anumite imprejurari, poate independente de vointa noastra. Dar faptul ca anumite imprejurari pot crea atitudini si fapte (rele) este o realitate.
Adam, de la care mostenim firea tendentios pacatoasa, a luat din fructul oferit de Eva, despre care ii spusese Dumnezeu “Sa nu mancati din el”(Genesa 3: 3, 6) si a mancat. Sa fi fost in locul lui Adam, ai fi facut la fel? Nu e nevoie de un raspuns, luati aceasta intrebare ca fiind una retorica. Cred totusi ca de raspunsul la aceasta intrebare sau de cea legata de Hitler, depinde in mare masura parerea pe care o avem despre noi insine. Conform naturii lui Adam, fiecare descendent al acestuia poarta in firea lui posibilitatea de a pacatui. Faptul ca unii pacatuiesc intr-un fel si altii intr-alt fel, ca unul nu face ce face celalalt, are legatura in mare masura cu imprejurarile care ne-au format. Teoretic insa, suntem in posibilitatea de a face orice firea omeneasca este inclinata sa faca.
“…nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca…” (Romani 7:18) arata ca macar teoretic am fi fost capabili sa facem orice au facut altii inaintea noastra. Intr-unul din momentele in care vorbea cu fariseii si ii mustra, El le zice: “[Voi] Ziceti «Daca am fi trait in zilele parintilor nostri, nu ne-am fi unit cu ei la varsarea sangelui proorocilor». Prin aceasta marturisiti despre voi insiva ca sunteti fiii celor ce i-au omorat pe prooroci. Voi dar umpleti masura parintilor vostri” (Matei 23:30-32). Cu alte cuvinte, a spune ca eu n-as fi facut ce facut Adam ar insemna sa “umplu paharul” acestuia si sa demonstrez si mai bine stricaciunea firii mele pacatoase. E ca si cum ai zice: „Nu eu am facut tortul, eu am pus doar cireasa la sfarsit”. Saul, mai tarziu Pavel, nu da cu piatra in Stefan, primul martir, dar pazeste hainele celor care fac asta. participa prin acest gest la omor. Si daca ma duc la furat, si doar „tin de 6”, eu particip efectiv la furt. Si chiar daca pare extremist ceea ce spun, in cazul lui Hitler e acelasi lucru.
Repet ce am zis mai sus: nu incerc sa scot o noua teologie si nu acuz pe nimeni. Asta si pentru ca n-as putea face acest lucru decat daca intai si intai m-as acuza pe mine insumi. Si nu vorbesc de fapte si atitudini, ci de potential. D.p.d.v. al firii mele pacatoase posibilitatea de a face ce a facut Adam sau ce a facut Hitler este direct proportionala cu incercarea mea de ma dezvinovati. Nu am facut ce a facut Adam la modul concret. Istoric nu este posibil asa ceva, la fel cum istoric nu este posibil sa fiu in locul lui Hitler. Singurul lucru care ne deosebeste unul de celalalt in privinta tendintei firesti de a pacatui este forma pe care o imbraca pacatul la momentul comiterii acestuia. Avem insa in noi aceeasi radacina, dar pentru ca suntem diferiti atat ca personalitate, cat si d.p.d.v. al imprejurarilor in care traim, fructul pacatului se manifesta diferit la fiecare dintre noi. Nu neg faptul ca acelasi pacat se poate intalni la mai multi oameni, desi si in acest caz forma pe care o imbraca acelasi pacat poate fi la randul ei diferita.
In aceasta ordine de idei, compasiunea omeneasca sau, mai mult, crestineasca are in sine doua parghii:
• Pe de o parte conceptia potrivit careia smerenia m-ar determina sa ma identific cu cel gresit, constient fiind ca eu insumi as fi putut face ce a facut el.
• Si, pe de alta parte (dar nu neaparat in aceasta ordine), conceptia potrivit careia Dumnezeu, Isus Hristos, in compasiunea-I nemarginita fata de oameni, s-a facut El Insusi “păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2Corinteni 5:21)

Iata un exemplu al unui om care cu siguranta nu isi admitea radacina adamica. Ne spune evenghelistul Luca ca intr-o zi doi oameni s-au suit la templu sa se roage, unul era fariseu si celalalt vames. In timp ce vamesul nu isi ridica nici ochii de jos, batandu-se in piept si cerand mila lui Dumnezeu pentru ca se considera pacatos, celalalt, atentie! ii multumea lui Dumnezeu ca era “diferit” de ceilalti, inclusiv fata de vamesul de langa el. In alte cuvinte, acesta nu era atat de pacatos precum ceilalti. Chiar se putea lauda ca faptele lui sunt ale unuia in total dezacord cu ceea ce s-ar intelege din a fi pacatos. Concluzie: vamesul s-a intors acasa iertat, indreptatit de Dumnezeu, celalalt n-avea nevoie de asa ceva, se indreptatise singur (Luca 18:10-14).
Nu contesta nimeni ca fariseul chiar facuse ce spunea sau ca nu facuse faptele rele de care vorbea. Nu asta a fost problema lui, daca a mintit sau nu in ceaa ce pretinsese. Baza neindreptatirii sale avea aceeasi radacina: “Eu n-as putea sa fac ce fac altii sau ce a facut vamesul acesta.” Gresit! Ai putea sa faci chiar mai rau decat atat. “N-as putea sa fac ce a facut Adam”, “N-as putea sa fac ce a facut Hitler”. Pardon! Ia mai gandeste-te!
De cealalta parte, Dumnezeu a pus in nou, paralel de firea cea veche, o alta fire, de data asta dumnezeiasca, care (trebuie sa) reduce la tacere pe cea dintai, daca si numai daca ne lasam condusi de ea. Doar din prisma acestei stari de har in care ne-a adus Dumnezeu, si fata de care nu avem nici un merit, putem afirma cu tarie, dar si cu o mare smerenie, ca n-am face ce a facut Adam sau Hitler. Altfel spus, Adam din mine moare in relatie cu aceasta fire dumnezeiasca, pentru a iesi la iveala fapte si atitudini contrare celor specifice lui. “Hitler din mine” isi inceteaza influenta nociva, va dormi letargic si in permanenta va trebui sa am grija sa nu il trezesc.

Insa omul indreptatit de Dumnezeu este cel care admite ca din prisma omenescului din el ar fi in stare sa faca toate grosolaniile posibile rasei umane. Dar nu le-a facut si e posibil sa nu le faca doar pemtru ca mila si harul lui Dumnezeu, prin diverse metode si imprejurari, l-a pazit si l-a ferit si il pazeste si il fereste inca de infaptuirea lor. Inseamna aceasta ca e mai bun decat altul? Nicidecum. “Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”. (Romani 3:9, 10, 23).
.

Autor: George

"Mai bine sa fii o data om decat de doua ori nimic" (Anonim)

4 thoughts on “Hitler din noi”

    1. Multumesc Corneliu…asta e un subiect care nu prea e agreat intre „crestini”. Oricat de smeriti am fi…greu acceptam ca singurul lucru pana la urma care ne diferentiaza e mila DOmnului. Cand va ajunge crestinismul la asemenea profunzimi se vor intampla si asa zisele „treziri” de care au tot vorbit stramosii nostri si tot repetam noi astazi, dar fara rost.

  1. Vorbeşti de trezire, vorbesc şi alţii…eu unul când mă gândesc la trezire, mă gândesc la ceva de amploare. Poate alţii nu se gândesc la asta…nu ştiu…sunt şi foarte secretoşi unii din ei, din motive pe care nu le cunosc şi care îmi scapă. Trezire, aşa cum o văd eu? Mă indoiesc… Că se vor trezi unii, e foarte posibil, dar scala (cel puţin în viziunea mea, poate pesimistă) e mică. Biblia vorbeşte de 10 fecioare, despre care spune că toate au aţipit şi au adormit. Trezire? Hmm…vom mai vedea

    1. De cand m-am intors la Domnul, de 16 ani, tot aud in jurul meu ca „in Romania va fi o trezire spirituala”, mai ales din gura unor asa zis „profeti”. Problema e ca termenul asta e atat de genaral, ca „trezire” in aceasta situatie poate insemna orice: de la pocainta unei jumatati din Romania, pana la convertirea unei personalitati de seama, dar care poate face furori in jurul ei… si atunci nimic nu ii impiedica pe acesti falsi profeti sa isi ragaie „promisiunile”.
      In plus, un lucru care nu se ia in seama cand se vorbeste de „treziri”…poti trezi un om care doarme, dar nicidecum un mort. Stiu ca apostolul pavel spune:”Trezeste-te tu care dormi si Cristos te va invia din morti”, dar aici apostolul scrie crestinilor. Deci crestinii se trezesc din somn, nu lumea care „zace in cel rau”. daca va exista o trezire aceea trebuie sa se imntample exclusiv intre pocaiti, si nu neaparat „ceva de amploare”, pentru ca „vantul sufla incotro vrea si ii auzi vuietul, dar nu stii de unde vine si incotro se indreapta. Tot asa e si cu Duhul Sfant”. Adica fara chestii iesite din comun. Uitam ca, de fapt, singura chestie iesita din comun intr-o trezire (a bisericii) e insasi faptul ca are loc io trezire, nu felul cum se manifesta, caci manifestari putem teatraliza toti. Sa ne ferasca Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s