Cârtiţa şi răsadul

În fiecare primăvară  bunicul meu planta răsaduri de roşii. Întâi băga semintele separat, în pământ, în nişte lădiţe de lemn, ca apoi, când  ieşeau plantele şi erau suficient de mari, le sădea în grădină.  La început plantele erau moleşite şi ofilite, dar după câteva zeci de minute se ridicau graţios spre soare, dornice de viaţă, având în ele promisiunea viitoarelor roade. Era o minunăţie să le vezi cât de ferme şi catifelate erau.

A doua zi când bunicul se ducea să le vadă, câteva din răsaduri erau  culcate la pământ.  Ce se-ntîmplase? În timpul nopţii o cârtiţa a mirosit câteva din rădăcini şi le-a mâncat. Fără susţinere, fără temelie, am zice, răsadurile au pălit şi au căzut.

Mi-a venit în minte acest exemplu pentru că m-a făcut să mă gândesc la persoanele mediocre: tipul acela de oameni, care face  “ce face toată lumea”, nu pentru că n-ar putea să facă şi ceva mai deosebit, ci pentru că le e teama să fie diferiţi sau unici, căci unicitatea este cea care ne face deosebiţi. Oameni care copie toată viaţa pe alţii şi care invidiaza şi sapă “pe dedesubt” pe cei care vor să se ridice deasupra nivelului lor, purtând cu ei promisiunea viitoarelor roade.

Astfel de oameni rareori te confruntă în faţă. La fel ca o cârtiţă va veni “noaptea”, pe ascuns, adică atunci când nu te aştepţi şi te va săpa ca nu cumva să faci ceva deosebit de ei. Înţelept ar fi ca energia folosită în a te dărâma pe tine să o folosească pentru a se ridica pe ei înşisi la un alt nivel, decât cel mediocru, dar deseori, la fel ca o cârtiţă, care nu vede, ei nu pot vedea astfel de oportunităţi. În general la mormântul unor astfel de oameni scrie sau se spune: “A fost un om bun”.

Iisus sau Isus

De-a lungul timpului, din motive care mai de care mai diverse, Numele Domnului s-a scris diferit, nuanţele diferind de la  o grupare la alta, fiecare pretinzând (aproape orbeşte) că are dreptate. Aceste diferenţe nu ar fi afectat pe nimeni, dacă partizanii lor nu le-ar fi considerat  de căpătâi, aşa cum Biserica de Răsărit şi Biserica de Apus s-au certat, în Evul Mediu, (şi) în legătură cu ziua de Crăciun, dacă să fie pe 25 decembrie sau în altă zi. Când ne gândim la aceste lucruri acum ni se par banale şi hazlii, dar pentru ei în vremea respectivă acestea au reprezentat adevărate probleme, pentru care s-au consumat bani, timp, nervi în concilii şi şedinţe interminabile, care au dus într-un final la o ruptură/despărţire, numită în istorie Marea Schismă de la 1054.

La noi în România discuţiile şi certurile, am zice, legate de Numele Dommnului au apărut preponderent după revoluţia din decembrie 1989, când, odată cu libertatea religioasă, oamenii au pus mâna pe cartea interzisă în comunism, pe Biblie, şi, spre surprinderea unora, traducerea ni-l prezenta pe Domnul cu un singur “i”, Isus. Oamenii sinceri, care iubesc pe Domnul dincolo de acest amănunt, nu au văzut în asta nici o problema, în schimb alţii, cramponaţi în forme, ritualuri şi reguli bisericeşti, au considerat ca fiind un păcat de moarte. Atât de mare a fost problema că unii din capii religioşi, ca să contracareze noua traducere, care aducea lumina în casele oamenilor şi îi scotea din îndobitocire, au scos o minciuna conform căreia Isus cu un singur i ar însemna măgar.  În nici o limbă de pe pământ Isus nu înseamnă măgar.

În ebraică se folosesc pentru “magar” sau “magarita” cuvintele “ayir” si “aton”, iar în greacă se folosesc cuvintele: “onos”, “polos”, sau “upozughion”.

“Nu se poate spune că una dintre citiri este greşită şi alta adevărată, ci mai degrabă că sunt manifestările propriilor tradiţii, menite chiar diferenţierii confesionale. Acuza că Isus cu un singur “i” seamănă cu vreun cuvânt care ar însemna “asin” nu are nici o bază filologică”.

(Alexandru Mihăilă, Asist. Univ. Facultatea de Teologie Ortodoxa Bucureşti)

http://www.majesty.ro/Religie/despre-numele-lui-iisus-hristos.html

Unii nici măcar nu au verificat aceasta informaţie, considerând că “ce spune popa este adevărat” sau “să faci ce spune popa, dar să nu faci ce face el”. N-au verificat nici măcar faptul că noua traducere, care de fapt e veche din 1924, a fost făcută de un preot ortodox Dumitru Cornilescu (http://www.crestinul.ro/cornil.htm), considerat ulterior eretic de anumite foruri religioase. E veche această traducere, dar e totuşi nouă, în sensul că fiind interzisă pe vremea comunismului, ea apare (dupa revolutia din decembrie 1989) ca nouă pentru întreg publicul românesc.

Continuând ideea…de la început vreau să atrag atenţia asupra faptului că simpla scriere sau rostire (corectă) a Numelui Dommnului, nu înseamnă automat şi respectul cuvenit Acestuia. Pot să scriu corect numele cuiva, dar în acelaşi timp să îl dispreţuiesc sau sa nu îi dau valoarea cuvenita. Despre aceasta idee vorbeşte porunca a treia din Lege, care spune:

“Să nu iei în deşert Numle Domnului Dumnmezeului tău”. (Exod 20:7, Deuteronom 5:11)

Deşertul semnificând pustiul, golul; putem folosi Numele Domnului fără vreo încărcătură de semnificatie (bună), pur şi simplu în van, în gol.  Deasemenea pot scrie numele lui I(i)sus…în gol, doar aşa să fie scris.

Dar haideţi sa o luăm de la capăt.

Isus/Iisus/Iehosua sau Yeshua, este un nume comun evreiesc, un nume pe care nu doar Mântuitorul l-a purtat şi care înseamnă “Dumnezeu mântuitorul” sau “Iehova mântuitorul”. Câteva exemple:

-         Iosua/Iehosua/Ioshua, urmaşul lui Moise, care a condus poporul israelit în ţara Canaan.

-         Marele preot Iosua/Ioshua, în timpul profetului Zaharia (Zaharia 3:1).

-         Isus, fiul lui Sirah, care a scris una din carţile apocrife, “Înţelepciunea lui Isus Sirah”.

-         Numele acesta îl mai poartă şi Bar-Isus (Faptele Apoostolilor 13:6).

-         Isus, fiul lui Anania, pe care îl aminteşte Iosif Flavius (istoric evreu) în “Razboiul iudaic”, în 66 î. Cr.

Pentru a fi deosebit (ca nume) de contemporanii Săi, Cristos este numit:

-         Isus Mântuitorul,

-         Isus Galileanul,

-         Isus Nazarineanul,

-         Isus, fiul lui Iosif etc.

Yeshua/Iesus/Iisus/Isus înseamnă “mantuitorul-salvatorul”. La naşterea Sa, îngerul Gabriel/Gavriil îi spune Mariei:

“…Îi vei pune numele Yeshua/Iesus/Isus, pentru că El va mântui pe poporul Sau…”(Evanghelia după Matei 1:21).

De cealaltă parte Hristos/Cristos este un fel de “supranume” al lui Isus, şi înseamnă “Unsul” sau “Trimisul” sau “Mesia”. Din cauza aceasta apostolul Petru îi zice [lui Isus]: “Tu eşti Hristosul/Cristosul [Trimisul] Fiul lui Dumnezeu”. Din aceeaşi cauză Nicodim, unul din fruntaşii fariseilor, Îi spune: “…ştim că esti un învăţător venit [trimis de] la Dumnezeu” (Evanghelia dupa Ioan 3:2)

Acest Hristos/Cristos, Trimisul, corespunde numelui ebraic Mesiah (Mesia).

“Ştiu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesiah, caruia I se zice Hristos/Cristos…” (Evanghelia după Ioan 4:25)

Revenind la nume, dacă se scrie cu un i sau cu doi i…

Trebuie amintit faptul că limba greacă a Noului Testament, numita şi greaca koine, nu mai are aproape nimic în comun cu limba greacă moderna. Spunea cineva că “dacă s-ar scula Homer din mormânt şi ar auzi greaca de azi, nici nu şi-ar da seama că e greacă”. Mai mult de atât, un lucru destul de evident, pe care l-a văzut fiecare (mai ales iarna la colinde)…este că limba greacă moderna foloseste în loc de b, pe v, si in loc de e, pe i.

http://en.wikipedia.org/wiki/Eta

In Modern Greek the letter, pronounced [ˈita], represents a close front unrounded vowel, /i/. In Classical Greek, it represented a long open-mid front unrounded vowel, /ɛː/.

Exemple:

Betleem (greaca veche)/ Viflaim (greaca noua);

îngerul Gabriel/ Gavriil etc.

Hilar e faptul că după această regulă (incorectă), dacă oile din Betleem strigă: Beee (βηηη), atunci după traducerea modernă ar striga: Viii! Or noi ştim că animalele au acelasi limbaj peste tot.

În această situaţie Ieshua/Iesus/Ιησυς (greaca veche) devine Iisus/Ιισυς(greaca modernă), dar care nu poate ramâne în această formă, pentru că limba română nu permite staţionarea a doua vocale unite, decât în cazul cuvintelor compuse; oridecâteori se întalnesc două vocale, ele se contopesc. Astfel că cei doi i de la Iisus se transformă automat într-un singur i lung: Isus.

Noul Dicţionar Explicativ al limbii Romane a eliminat şi un “o” din cuvântul “prooroc”, cât şi unul din i-ul de la Iisus Hristos/Cristos, adaptând în acest fel aceste cuvinte/denumiri limbii române moderne.

Spiritul limbii române este stabilit de regula: cum se aude, aşa se scrie; cum se scrie aşa se citeşte. Limba română este o limbă cu transcriere fonetică. Astfel că atunci când rosteşti Isus, indiferent dacă are un i sau doi i, se aude un singur i. În acest caz regula cere ca în scriere să fie numai ceea ce se aude: un singur i.

Referitor la Hristos/Cristos, litera grecească corespunzătoare sunetului h este Chi. În cazul lui h avem iarăşi o problemă de pronunţie…e mai uşor în româneşte să pronunşi cu c decat cu h, care este o literă guturala fricativă. De fapt în mod normal Hristos s-ar fi scris Xristos, X fiind Chi (http://en.wiktionary.org/wiki/ Χριστός).

În concluzie, chiar dacă nu am pretenţia că am atins toată problematica, consider că forma cea mai corectă, dar nu neapărat obligatorie, tinând cont strict de limba româna, este Isus Cristos. Slăvit să fie Numele Lui!

Si pentru cine mai are rabdare pentru informatii si mai detaliate…

http://patratosu.wordpress.com/2007/05/30/oile-care-fac-vi-vi/

In atelierul lui Dumnezeu

Dumnezeu aduna “ciurucurile” pe care le arunca altii, pentru a le transforma in vase de cinste.

In ultimii doi ani de vietuire in camin, pentru ca eram cal mai mare dintre copii, directorul m-a solicititat sa il ajut pe maistrul de la atelierul de tamplarie.  Interesant, il chema Benone (fiul durerii).

Ma lua cu el in diverse locatii din camin, unde era cate ceva stricat si il ajutam la remedierea problemelor respective. De regula acestea constau din: geamuri sparte la ferestre sau la tablouri, rame de tablouri rupte, broaste de la usi stricate sau chiar usi sparte, fortate, scaune stricate etc. Unele din aceste probleme se puteau remedia local in cateva minute, altele necesitau un timp mai indelungat, iar in cazul altora era necesar luarea acelui obiect (scaun, tablou, usa etc) in atelier. Aceasta insemna ca problema avea nevoie de o mai mare atentie, dar si scule si ustensile care nu puteau fi folosite decat in atelier.

Mi-aduc aminte si acum: cand intram in atelier, undeva intr-o parte se gaseau toate acele obiecte stricate pe care maistrul le lua la reparat una cate una cu migala si rabdare. In fiecare zi bancul lui de lucru era ocupat.  Ceea ce m-a surprins era faptul ca unele din  acele obiecte aduse spre reparatie poposeau deseori mai multa vreme inainte de a fi luate in seama. Se ocupa intai de cele care erau mai putin avariate, si, pentru ca aproape zilnic se intampla cate vreo problema de acest fel, deseori trecea zile intregi si chiar saptamani pana sa se ocupe de vreun lucru mai serios.

Intr-una din zile a gasit un scaun, un  taburet,  rupt, desalat, pe care unii din copii inca il mai foloseau sa se legene pe el. Se descleiase de la incheieturi si se hatana in fata si-n spate. In mod simplu ar fi fost sa ii bata doua-trei cuie la incheieturi si sa mai tina asa vreo doua-trei saptamani.

Unii arunca, altii reconditioneaza.

Directorul era in sufrageria caminului cand maistrul a coborat cu acel scaun.

-         Ce mai faci cu ala? Arunca-l, dom’ne, ce tot pierzi vremea cu toate ciurucurile? l-a dojenit directorul.

-         Ma uit sa vad daca se mai poate face ceva cu el, si daca nu, il arunc.

Cand a intrat in atelier, departe de urechile directorului, mi-a zis:

-         Crezi ca eu ma iau dupa el?  Eu sunt tamplarul aici, nu el. Cum eu n-am pretentii de director, nici el sa nu-si bage nasul in munca mea.  Daca m-as lua dupa el ar inseamna sa arunc tot ce am aici. Si mi-a aratat toate acele obiecte care asteptau reparatii.

Cateva zile in timp ce lucra la ceva maruntisuri, mai tragea cate un ochi la acel scaun. Cand manca sau se odihnea se uita, iarasi, cu atentie la el. Omul acesta vedea in acel scaun ceva ce eu nu puteam vedea. Eu vedeam ce era acel scaun, iar el vedea ce putea deveni acel scaun, dar nu oricum, ci cu efort si pasiune.

Ce poate iesi din ceva aparent fara valoare, atunci cand pui pasiune si interes.

Dupa vreo doua saptamani, a luat scaunul, l-a prins in menghina si a inceput sa il desfaca usor bucata cu bucata. L-a dezmemmbrat ca in momentul in care a fost asamblat prima data. Apoi a luat bucatile,una cate una, le-a prins in menghina, le-a slefuit si le-a curatat de cleiul vechi si de alte impuritati.  A doua zi lucra tot la scaunul acela. A treia zi tot la el.  A patra zi tot asa…il tot dichisea, il invartea pe toate partile.  Vreo saptamana si jumatate pe bancul de lucru a fost numai acel scaun si sculele de care avea nevoie, in timp ce la intrare continuau sa se adune mariuntisuri pentru reparat. Totusi, in fiecare zi a acel scaun capata alta fata. L-a incleiat la loc, i-a batut niste tinte foarte fine, care nu se vedeau la exterior, apoi mi l-a dat mie sa il vopsesc cu bait (o chestie pe baza de rasini sintetice pentru protectia lemnului si care sa ii dea si culoare). Dupa ce s-a uscat l-a dat cu lac si l-a lasat, iarasi, doua zile la uscat.  Ti-era mai mare dragul sa te uiti la el. Cred ca nici cand era nou nu arata asa de bine.

A trecut ceva vreme si scaunul tot in atelier ramasese. Maistrul nu l-a dus la locul lui. Misterul l-am descoperit mai tarziu cand, intr-o dimineata, am intrat in atelier si l-am vazut pe maistru ca statea exact pe acel scaun. S-a intors spre mine zabind si mi-a zis:

-         Pai ce credeai? Ca scaunul acesta la care am muncit atat de mult il mai duc inapoi sa isi bata joc altii de munca mea?  Si-asa directorul crede ca l-am aruncat la gunoi. Intr-adevar, cine putea pretui mai mult acel scaun decat cel care l-a reparat si care a muncit pentru el?

Suntem in atelierul lui Dumnezeu. Unii sunt ciobiti ici colo, altii avariati mai serios, altii pur si simplu “loviti de marfar”. Oricum ar fi, Maistrul (Cristos, fiul tamplarului, Fiul lui Dumnezeu) se ocupa de toti cu rabdare si pasiune. Daca esti adus la reparatie si pare ca trece vremea pana cineva se va ocupa de tine, inseamna ca tu necesiti mai multa atentie.  In curand vei fi luat in primire si intors pe toate fetele, daca maistrul va considera ca se poate face ceva bun din tine.  Va durea. Va trebui sa te lasi dezmembrat pana la utlima bucatica, slefuit si curatat de toate impuritatile. Apoi iti va da o alta culoare. Si poate, cine stie, Maistrul te va pastra pentrui Sine. Pentru ca, de regula, asa se intampla: indragim lucrurile care ne-au ocupat timpul si atentia, pentru ca am investit in ele.

In mod normal toti ai Lui suntem “in reparatii” toata viata. Unii avem lucruri mai mici, altii mai mari, unii sunt dintr-un material mai moale, altii din contra. Important e sa ne lasam in mana Lui. El poate transforma oameni pe care altii nu dau nici doi bani si sa-i faca de nerecunoscut. Numai daca aruncam o privire prin Biblie: ucenici erau oameni simpli, pescari;  Maria Magdalena avusese 7 draci; orbul Bartimeu, un oropsit al sortii;  femeia cu scurgere de sange, pe care nici un doctor nu o putea salva si era considerata necurata; Saul (apostolul Pavel), care prigionea pe crestini etc.

Daca n-ai nici o perspectiva, daca ceilalti din jur nu dau nici doi bani pe tine, daca ai incercat pana acum tot felul de lucruri pentru a face ceva bun cu viata ta si nu ti-a reusit…intra azi in atelierul lui Cristos. El poate sa faca din tine ceea ce la oameni e imposibil.  El aduna ceea ce oamenii arunca, pentru a-si arata in acest mod puterea Lui desavarsita. Ai incredere in EL.

Ma voi ridica iar

Daca ar fi sa pun in cateva cuvinte viata mea si esecurile de care am avut parte as incepe, sa zicem, cu moartea parintilor. Tragedie, nenoroc, spuneti-i cum vreti. Probabil cursul vietii mele ar fi fost altul daca ar fi trait ei, dar nu vreau sa devin nostalgic.

Am trait apoi in centru de plasament 7 ani de zile. Iarasi o chestiune naspa, care pe multi i-a terminat cu zile si i-a nenorocit.  Am iesit de acolo, m-am angajat, mi-a trecut prin minte gandul sa ma sinucid intr-un moment de depresie, cand nu mai vedeam la doi pasi in fata mea nici o perspectiva. Aici a intervenit Dumnezeu.

Apoi am fost exmatriculat in clasa a IX a, prima data cand am intrat la liceu dupa gimnaziu. Dupa o pauza de un an am intrat iarasi in clasa a IX a si am facut o scoala complementara. Era a doua oara cand faceam clasa a IX a. Dupa scoala complementara mi- a venit in minte ca ar fi fain sa fac si eu facultate, dar cele 10 clase pe care le aveam erau insuficiente pentru acest vis.

Am intrat iarasi la liceu in clasa a IX a.  Dupa primul an am fost exmatriculat. Ramasesem corijent la matematica pe toate cele trei trimestre si nu mai aveam nici o sansa, decat daca dadeam spaga profesorului. De unde? Eu nu aveam bani sa-mi platesc chiria!

Deci era pentru a treia oara cand faceam clasa a IX a.  Ma simteam ca-ntr-un angrenaj mecanic unde la una din rotile dintate ii cazuse un dinte si dadea in gol.

Un an de pauza, dupa care am intrat la liceu direct in clasa a X a.  O ordonanta de Guvern a fost data in favoarea celor care aveau scoala complemenara, in sensul ca cele doua clase erau considerate ca una de liceu. In sfarsit scapasem de clasa a IX a.

In clasa a XI a in timp ce eram la liceu, am intrat si la un Colegiu, in Braila, unde nu era obligatoriu diploma de bacalaureat. Dupa un an am fost exmtariculat. M-am certat cu directoarea si am fost nevoit sa inchid usa pe dinafara.

Am terminat liceul, clasa a XIII a si am dat BAC-ul. Nu l-am luat din prima sesiune. Am dat iarasi in a doua si l-am luat.

Iarasi un an de pauza, ca nu mai puteam intra la facultate, era prea tarziu. Anul urmator am intrat la Facultatea de Filosofie. M-am impotmolit: lipsuri materiale, absente, restante, colaps.  Am fost exmatriculat.

M-am mutat in Bucuresti. Am intrat apoi la Spiru Haret (alta tragedie!) la Drept.  Si acum sunt in anul III, dar tare ma tem ca o dau in bara si cu asta. Anul trecut in toamna am intrat si la Facultatea de Teologie, in Oradea, in paralel cu Dreptul. Am comis-o urat detot. Am fost exmatriculat.

Nu stiu ce vedeti voi din toata povestea asta. V-am scris aceste lucruri voua care va confruntati cu depresii, esecuri, dezamagiri, neajunsuri,  si care va ganditi la sinucidere. Am 34 de ani, o varsta la care altii sunt, cum se zice, “realizati”. Voi cati ani aveti? 15? 16? 17? 18? 19?  Va rog frumos, aveti o viata inainte! Daca n-ar fi fost Dumneseu cu mila si dragostea Lui as fi fost campion la “multisinucideri” la cate esecuri am tras.

Va spun un lucru care s-ar putea sa para o nebunie: ma voi ridica iar si o voi lua de la capat! Nu stiu a cata oara ar fi, nu mai stiu numarul.  Nu ma intereseaza ce zic altii, ma intereseaza ce zice EL [Cristos Dumnezeu].  Il vad pe marginea prapastiei unde am cazut cu fundu-n mocirla, mi-a intins mana si ma astepta sus. Mi-a spus ca pana la urma important pentru El nu e ceea ce fac, ceea ce realizez, ci ceea ce sunt. Deocamdata vrea sa ma vada sus, dupa aia…stie El ce are de facut cu mine, nu Ii dau eu sfaturi.

V-ati impiedicat vreodata de treptele scarilor? Eu da, mai ales cand e intuneric sau ma grabesc.  Dar totusi treptele nu sunt pentru ca sa ne impiedice, ci sa ne ajute sa urcam. Daca te-ai impiedicat inseamna ca esti in fata unei trepte. Inca un efort si esti pe ea.  Nu dispera!

Cristos sau Baraba

Am fost la puscarie. In vizita. Din vreo 60 de persoane carora li s-a ingaduit sa iasa la vizita, vreo 45 erau numai tineri intre 18-25 de ani. Am mers acolo cu ocazia Pastelui. Le-am vorbit despre alegere. Despre alegerea pe care a facut-o Pilat cand a intrebat populatia: “Pe cine vreti sa va eliberez? Pe Isus, care se cheama Cristos, sau pe Baraba?” (Matei 27:21). Pilat, ca multi altii, nu a avut curajul sa aleaga fara sa se lase influentat.

Multi din cei care erau in sala aceea de inchisoare au facut aceeasi greseala: influentati de prieteni, de grup, de gasti, conformandu-se tiparelor din jur, ispasesc acum individual pedeapsa pentru faradelegile savarsite. Asa va fi si la “scaunul de domnie mare si alb” (Apocalipsa 29:11), cand morti, mari si mici, se vor infatisa inaintea lui Dumnezeu. Nu se va avea in vedere fata omului, nici buzunarul, nici grupul care ne-a influentat viata: va fi individual si dupa dreptate.

M-am dus la acesti oameni si le-am spus ca as fi putut sa fiu in situatia lor, dar ca in urma cu 15 ani am facut o alegere, care mi-a marcat viata intr-un mod extraordinar: am vazut in Cristos pe Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru nelegiuirile mele si am facut ceea ce era firesc, mi-am cerut iertare si am pornit intr-o alta calatorie a vietii urmandu-L pe El.

Ma voi duce iarasi la penitenciar. Am constat ca unii de acolo sunt mai liberi decat multi care sunt in libertate: unii care pretind ca sunt liberi, dar sunt robiti de alcool, de tutun, de droguri, de manie, de resentimente, de gelozii de tot felul, de frica si lasitate, de lacomie de bani si lista ar putea continua.

Am fost la ei cu ocazia Pastelui. Dar la drept vorbind fiecare zi poate fi un Paste pentru noi. Un Paste in care slobozim un intemnitat din doi: pe Isus sau pe Baraba.  Alege-L pe Isus. “Intemnitatul” acesta te poate descatusa pe tine dandu-ti un viitor extraordinar. In fiecare zi ai ocazia sa_L alegi pe Cristos si sa-L urmezi.

Intrebarea ramane: “Pe cine vrei sa-l eliberezi?”